Pestele-plămân are un corp alungit, asemănător cu cel al anghilei, cu înotătoare pectorale și pelviene asemănătoare unor fire, pe care le folosește pentru a înota și a se târî pe fundul apei. În general, acești pești trăiesc în ape puțin adânci, cum ar fi mlaștinile, dar se găsesc uneori și în lacuri mai mari. Acolo unde apa se găsește din abundență, peștele-plămân se comportă „normal” (pentru un peşte!), înotând și vânând pești mici și crustacee de pe fundul iazurilor și al râurilor. În schimb, când vine sezonul secetos, peștele-plămân se înfige adânc în noroi, croindu-și drum prin luarea noroiului în gură și forțarea acestuia să iasă prin branhii. După ce peștele a ajuns la o adâncime confortabilă, se oprește din săpat și secretă prin piele un mucus care se întărește și formează un cocon protector în jurul său. Doar gura îi rămâne expusă, pentru respirație, scrie amusingplanet.com.
Pentru lunga sa hibernare, peștele plămân își va reduce foarte mult metabolismul și va trăi din țesuturile acumulate în coadă. De îndată ce apa revine și noroiul se înmoaie, peștele se strecoară afară din vizuina sa. Acest pește neobișnuit poate sta sub pământ în noroiul uscat chiar și patru ani. Pestele-plămân se găsește doar în Africa, America de Sud și Australia. În Africa, peștele este consumat de localnici, care merg adeseori la… săpat de pești. Totuși, conform relatărilor lor, peștele are un gust puternic și nu este apreciat de oricine.
În anul 2006 oamenii de știință de la Institutul de Paleontologie a Vertebratelor din Beijing au făcut o descoperire remarcabilă, că urmare a studierii unor fosile ale unui peste care a trăit acum peste 400 de milioane de ani în Yunnan, China. Acesta reprezintă conexiunea între două ramuri de vertebrate: una care a condus la marea majoritate a peștilor de astăzi și altă care a condus la peștii cu plămâni și care, în cele din urmă, s-a transformat în vertebratele terestre de azi (tetrapodele), combinând caracteristicile ambelor ramuri de pești. "Meemannia eos", așa cum a fost numită creatură este probabil strămoșul comun al animalelor care astăzi sunt extrem de diferite, peștii și tetrapodele și, fără doar și poate și strămoșul lui Protopterus aethiopicus.
Peştele şarpe din Delta Dunării, extrem de agresiv
Anghila se deplasează şi în apă şi pe uscat. Deşi seamănă izbitor cu un şarpe este un peşte în toată regula. Este un peşte migrator, răpitor, cu corpul în formă de şarpe, cilindric şi foarte alungit, acoperit cu solzi mărunţi. Capul este conic şi uşor turtit iar gura e plină cu dinţi fini. Lungimea corpului, la mascul, poate atinge o jumătate de metru, iar la femelă un metru, cu o greutate de până în două kilograme, arareori mai mult. Trăieşte în fluviile din Europa care se varsă în Oceanul Atlantic, Marea Baltică, Marea Mediterană, dar şi în Marea Neagră. Adulţii migrează în apele Oceanului Atlantic, în vecinătatea insulelor Bermude, mai exact în Marea Sargaselor, unde, la o adâncime de o mie de metri, are loc depunerea şi fecundarea icrelor, după care anghilele mature pier. Reproducerea are loc numai o singură dată în viaţă. Din icrele lor ies larve transparente asemănătoare cu o frunză de salcie, numite leptocefali, pe care curentul Gulfstream le poartă până la coastele apusene ale Europei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
