Părinți de succes: Umorul, ingredient esențial al succesului didactic

Umorul reprezintă un ingredient esențial în actul educației. Atunci când copii se bucură, râd sau se simt fericiți, nu doar că efortul pare mai ușor și răspund oricărei provocări, indiferent cât de dificilă este, ci și timpul petrecut la școală trece mai repede. Iată de ce profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, are câteva recomandări în special pentru profesori, dar și pentru părinții care se întreabă dacă există o "inginerie" a umorului. 

Să stăpânești arta umorului nu este un lucru ușor, afirmă profesorul universitar Ion Ovidiu Pânișoară. Însă, cei interesați de cum se "fabrică" umorul trebuie să aibă în vedere și lista întocmită de Roger Dawson, prezentată în lucrarea Secretele persuasiunii, potrivit căreia "doar cinci lucruri îi fac pe oameni să râdă", respectiv: exagerarea, jocul de cuvinte, ironia, nonsensul și înșelarea așteptărilor. 

Părinți de succes: Umorul, sprijin pentru o educație a excelenței

Iată ce spune profesorul universitar Pânișoară despre aceste tipuri de umor: 

1. Exagerarea. Dawson spune că „dacă o să ducem o idee până la niște proporții ridicole aceasta o să stârnească râsul". De exemplu un profesor care le spune elevilor: „120% dintre oamenii din România cred despre ei că sunt deștepți" o să stârnească cu siguranță râsul.

2. Jocul de cuvinte. Definiția acestuia presupune să scoți un cuvânt din context sau să îl înlocuiești cu un altul, asemănător fonetic. Un profesor care anunță „Un punct se adaugă prin oficiu" și subliniază acest lucru cu un zâmbet complice spre elevi o să aducă o stare de bună dispoziție în momentul unui examen stresant. Ori într-un moment stresant, în timpul unei discuții în contradictoriu profesorul care încearcă să le vorbească despre comunicarea eficientă se poate duce la tablă și să spună în timp ce desenează un mic punct cu creta/marker-ul: „Acesta este punctul meu de vedere!". Reacția clasei o să fie una în măsură să diminueze forța conflictului respectiv.

Citește continuarea pe performante.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel