Molecule de apă şi gheaţă, descoperite pe Lună. Cum a fost posibil

Coliziunile cu asteroizi şi comete au produs o parte, asta e clar, dar un nou studiu arată că sursa apei de pe Lună ar fi chiar atmosfera Pământului. Ioni de hidrogeni şi oxigen "evadează" de pe planeta noastră prin atmosfera superioară, iar apoi se combină pe Lună. Conform cercetătorilor, acest proces ar fi dus la formarea unui strat de 3500 km cubi de permafrost. 

Teoria este că ionii respectivi sunt duşi pe suprafaţa Lunii când satelitul trece prin coada magnetosferei Pământului, lucru care se întâmplă cinci zile în fiecare lună. 

"E ca şi cum Luna ar trece printr-un duş cu ioni de apă", explică Gunther Kletetschka, geofizician de la Unversitatea Fairbanks, din Alaska. 

Luna nu are magnetosferă, aşa că pe măsură ce aceşti ioni lovesc suprafaţa lunară, ei duc la formarea permafrostului, iar o parte din acea gheaţă ar putea ajunge în subteran, unde s-ar putea transforma în apă lichidă. 

Cercetătorii sugerează că acest procedeu durează de miliarde de ani. De altfel, datele gravitaţionale de la Dispozitivul de Recunoaştere Lunară al NASA arată anomalii la polii Lunii, care ar putea indica spre fracturi în rocă, capabile să susţină permafrost. 

"Craterele de impact ale asteroizilor, care au fost extensii structurale şi fracturi, permit reţele de pori suficient de mari pentru susţinerea unor rezervoare de apă lichidă sub suprafaţa lunii. Calculele sugerează că ar fi vorba de mii de km cubi de apă, care s-ar fi acumulat sub suprafaţa lunii în ultimii 3,5 miliarde de ani", mai precizează cercetătorii, conform Science Alert. 

Începuturile vieții pe Pământ. Noi dovezi sugerează origini extraterestre

Folosind tehnici noi, extrem de sensibile de analiză pentru acești meteoriți, o echipă condusă de oameni de știință de la Universitatea Hokkaido din Japonia a detectat compuși organici care formează însăși coloana vertebrală a moleculelor de acid nucleic comune tuturor formelor de viață - ADN și ARN.

Cercetătorii au analizat trei meteoriți bogați în carbon: meteoritul Murchison care a aterizat în Australia în 1969, meteoritul Murray care a aterizat în Kentucky în 1950 și meteoritul Tagish Lake, care a căzut pe Pământ în 2000, în Columbia Britanică.

Chiar dacă meteoriții au impactat planeta noastră destul de recent, sunt roci spațiale vechi, probabil încă din stadiile incipiente ale Sistemului Solar sau chiar mai înainte.

Meteoriții bogați în carbon sunt o comoară de compuși organici. Când vine vorba de apariția moleculelor de ADN și ARN pe Pământ, compușii de care suntem interesați în mod special sunt nucleobazele – biții care se stivuiesc împreună, formând informații genetice.

Există două clase principale de nucleobaze: pirimidine și purine. Datorită sensibilității incredibile a tehnicilor lor de analiză, autorii noului studiu au detectat mai multe pirimidine în probele din acești meteoriți.

„Am detectat o mare varietate de nucleobaze de pirimidină și izomerii lor structurali din ambele extracte Murchison, dintre care majoritatea nu au fost detectate anterior în meteoriți”, spun cercetătorii.

Experimentele care simulaseră conținutul materialelor spațiale au sugerat prezența diferitelor nucleobaze „acolo”, „sugerând că aceste clase de compuși organici sunt prezente omniprezent în mediile extraterestre atât în ​​interiorul, cât și în exteriorul Sistemului Solar”, scrie echipa. CITEŞTE MAI MULTE AICI

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News