Péter Szijjártó, ministrul Afacerilor Externe de la Budapesta spune că participanții la summitul de la Paris vor să împiedice pacea în Ucraina.
Ungaria salută reluarea discuțiilor la nivel înalt dintre Rusia și Statele Unite, a declarat luni ministrul de externe Péter Szijjártó într-un videoclip live pe Facebook, după întâlnirea cu omologul său din Kazahstan, scrie Reuters.
El a adăugat însă că liderii europeni „pro-război” se vor întâlni astăzi la Paris pentru că vor să împiedice un acord de pace cu Ucraina.
„Vedem că în Europa cei care nu vor pacea sunt în mişcare. Tabăra pro-război se organizează în Europa. Se vor întâlni astăzi la Paris. Cei care se întâlnesc la Paris sunt cei care au aruncat constant gaz pe foc. Ţări pro-război care au urmat o strategie nechibzuită în ultimii trei ani, ale căror politici au adus pericolul escaladării.
CITEȘTE ȘI - SUA au împărtășit Poloniei tacticile „neortodoxe“ de negociere cu Putin
În plus, acele ţări şi-au făcut obiceiul să-l dojenească pe Donald Trump în ultimii ani... la Paris, prin urmare, se vor întâlni lideri europeni pro-război, anti-Trump, frustraţi, care vor să împiedice încheierea unui acord de pace în Ucraina. Spre deosebire de aceşti lideri, susţinem eforturile lui Donald Trump... şi sprijinim discuţiile americano-ruse şi dorim ca în Ucraina să existe pace”, a declarat Péter Szijjártó.
La Paris se vor întâlni „principalele țări europene“, pentru a discuta despre securitatea Europei, a anunțat, ieri, Jean-Noel Barrot, ministrul Afacerilor Externe din Franța, într-un interviu pentru postul de radio France Inter, citat de Agerpres.
La discuțiile din Hexagon nu va participa România, țările invitate fiind doar Germania, Polonia, Marea Britanie, Italia și Danemarca (țara reprezentând atât țările baltice, cât și pe cele scandinave). Mai mulți lideri politici din România, printre care Nicușor Dan, Elena Lasconi și Victor Ponta și-ai manifestat ieri indignarea față de faptul că nimeni din România nu a fost invitat la reuniune.
În acest context, în cursul serii trecute, Cristian Diaconescu, șeful cancelariei președintelui interimar Ilie Bolojan, a precizat că subiectul a fost „super-dramatizat și nu este necesară participarea“.
„Este o inițiere a unui grup de lucru care s-a constituit cu ceva timp în urmă. Nu neapărat participarea este necesară, cât o atitudine de substanță, iar în ceea ce privește România, situația este evolutivă și sub nicio formă România nu ar participa la orice înseamnă divizarea Europei“, a spus, ieri, Cristian Diaconescu, șeful cancelariei președintelui interimar al României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Roxana Neagu