Ministerul Justiţiei vine cu precizări legate de proiectul de buget pentru anul viitor.
În legătură cu informaţiile apărute în mass media prin care se susţine că în anul 2022 bugetul Ministerului Justiţiei va scădea cu 8 la sută faţă de 2021, facem următoarele precizări:
Proiectul de Buget al României a fost finalizat şi publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor, astăzi, 19 decembrie a.c.,
Proiectul de buget poate fi studiat aici.
În anul 2021, bugetul de stat al Ministerului Justiţiei aprobat prin Legea bugetului de stat nr.15/2021 a fost în valoare de 4.991.487 mii lei credite de angajament şi 4.685.409 mii lei credite bugetare.
Prin rectificarea bugetară din luna noiembrie 2021, Guvernul României a alocat prin OUG nr. 122/2021 de rectificare a bugetului de stat pe anul 2021, fonduri suplimentare în sumă de 691.480 mii lei credite de angajament şi 823.881 mii lei credite bugetare, din care pentru plata drepturilor salariale restante stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi acte administrative suma de 792.596 mii lei credite bugetare si de angajament (726.924 mii lei drepturi de personal, la care se adaugă dobânda aferentă în suma de 65.672 mii lei).
Pentru anul 2022, Ministerul Justiţiei are un buget de 6.237.852 mii lei credite de angajament şi 4.964.827 mii lei credite bugetare. Eliminarea din calcul a sumei de 792.596 mii lei acordate în anul 2021 pentru o cheltuială care nu este recurentă în bugetul Ministerului va duce la concluzia că, în anul 2022, avem în termeni reali o creştere de 1.364.815 mii lei credite de angajament şi 338.828 mii lei credite bugetare, transmite Ministerul Justiţiei printr-un comunicat de presă.
Ministerul Finanțelor a publicat proiectul de buget pe anul 2022, din care prezentăm alocările principalilor ordonatori de credite.
Creditele bugetare pentru Administrația Prezidențială cresc cu 22,9%, la 74,5 milioane lei credite bugetare, de la 60 milioane lei în acest an, și cu o creștere de 23% a creditelor de angajament, de la 72 milioane lei la 90 milioane lei.
La Senat, creditele bugetare cresc cu 1,8%, la 218 milioane lei, de la 214 milioane lei în acest an. Creditele de angajament cresc cu 6,6%, la 228 milioane lei.
Camera Deputațior are credite bugetare de 527 milioane lei, în creștere cu 15%, dar cretitele de angajament scad cu 5%, la 522 milioane lei.
Secretariatul General al Guvernului are credite bugetare de 2,829 miliarde lei, în creștere cu 1%, și credite de angajament de 2,8 miliarde lei, în creștere cu 5,6%.
La Ministerul Afacerilor Interne creditele bugetare cresc cu 11,7%, la 23,6 miliarde lei, iar creditele de angajament scad cu 0,7%, la 24,6 miliarde lei.
Ministerul Afacerilor Externe are credite bugetare de 1,240 miliarde lei, creștere de 9,9% și credite de angajament de 1,542 miliarde lei, creștere de 13%.
Ministerul Agriculturii are credite bugetare de 24,6 miliarde lei, cu o creștere de 3,7% și credite d eangajament de 29,1 miliarde lei, în scădere cu 18,7%.
Ministerul Apărării Naționale are credite bugetare majorate cu 13,7%, la 25.9 miliarde lei, și credite de angajament de 36 miliarde lei, creștere de 7%.
Ministerul Culturii înregistrează creșteri de 45% la creditele bugetare, la 1,336 miliarde lei, și de 34,9% la creditele de angajament, la 1,350 miliarde lei.
Ministerul Transporturilor are credite bugetare în creștere cu 20%, la 17 miliarde lei, și credite de angajament majorate cu 96%, la 34,2 miliarde lei.
Ministerul Educației: cresc creditele bugetare cu 5,99%, la 32,4 miliarde lei și creditele de angajament cu 6,75%, la 32,4 miliarde lei.
Ministerul Sportului are o alocare bugetară de 521 milioane lei, în creștere cu 1,9%.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene are credite bugetare în creștere cu 354%, la 12,799 miliarde lei și credite de angajament în creștere cu 1.541%, la 106,8 miliarde lei.
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse are credite buugetare de 183 opde milioane de lei și redite de angajament de 185 milioane lei.
La Ministerul Energiei scad creditele bugetare cu 11%, la 3,422 miliarde lei, și cressc creditele de angajament cu 24%, la 5,339 miliarde lei.
Pentru Ministerul Finanțelor creditele bugetare scad cu 16%, la 5,9 miliarde lei și cu 17% creditele de angajament, la 5,921 miliarde lei.
Creditele bugetare alocate Ministerului Finanțelor - Acțiuni Generale cresc cu 17%, la 44,499 miliarde lei, iar creditele de angajament cresc cu 17%, la 46,098 miliarde lei.
Ministerul Economiei înregistrează o creștere a creditelor bugetare cu 62%, la 453 de milioane de lei, și cu 100% a creditelor de angajament, la 558 milioane lei.
Ministerul Antreprenoriatului și Turismului înregistrează o scădere a creditelor bugetare cu 44%, la 2,576 miliarde lei și cu 52% la creitele de angajament, la 2,620 miliarde lei.
Ministerul Justitiei are credite bugetare de 5 miliarde lei, în scădere cu 8,99% și credite dde angajament de 6,3 miliarde lei, în creștere cu 9,2%.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației înregistrează o scădere a creditelor bugetare de 19,9%, la 8,5 miliarde lei și o creștere de 332% la creditele de anagajament, la 57,2 miliarde lei.
Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale: crresc creitele bugetare cu 6,7%, la 56,5 miliarde lei și cu 6,1% creditele de angajament, la 56,5 miliarde lei.
Ministerul Public: scad creditele bugetare cu 18,9%, la 1,541 miliarde lei și cu 18,3% creditele de angajament, la 1,552 miliarde lei.
Ministerul Sănătății: scădere cu 0,13% a creditelor bugetare, la 24 miliarde lei, și creștere cu 19% a creditelor de angajament, la 31 miliarde lei.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor: cresc creditele bugerrare cu 17,9% la 2,428 miliarde lei și cu 117% creditele de angajament, la 5,313 miliarde lei.
Ministerul Cercetarii, Inovarii si Digitalizarii: cresc creditele bugetare cu 0,62%, la 1,7 miliarde lei și cu 131% creditele de angajament, la 3,3 miliarde lei.
Serviciul Roman de Informatii: cresc creditele bugetarre cu 8,3%, la 3,1 miliarde lei și cu 1,44% creditele de angajament, la 3,25 miliarde lei.
Serviciul de Informatii Externe: cresc creditele bugetare cu 44%, la 604 milioane lei, și scad creditele de angajament cu 9%, la 519 milioane lei.
Serviciul de Protectie si Paza: Creștere cu 27$ a creditelor bugetare, la 373 milioane lei, și cădere cu 43% a creditelor de angajament, la 277 milioane lei.
Serviciul de Telecomunicatii Speciale: cresc creditele bugetare cu 36%, la 938 milioane lei și scad creditele de angajament cu 13,8% la 740 milioane lei.
Societatea Română de Televiziune are o alocare bugetară de 380 milioane lei, în creștere cu 1,8%, Societatea Romana de Radiodifuziune primește 370 de milioane de lei (creștere cu 2%), iar Agenţia Naţională de Presă Agerpres 27 milioane lei (creștere cu 1,46%), transmite Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu