ISU Brașov, executat silit de către un pompier. Ce despăgubiri trebuie să plătească instituția

Foto: Facebook / Valentin Ciolan
Foto: Facebook / Valentin Ciolan

Un pompier alpinist din Brașov a dat în judecată ISU și a câștigat. 

Un fost pompier alpinist în cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Brașov a a dat instituția în judecată pentru condițiile de muncă improprii în care lucra și pentru mai multe abuzuri, scrie Adevărul.ro.

”Am luat decizia de a acţiona în judecată instituţia pentru că am fost victima unor abuzuri repetate, întrucât am dorit să-mi apăr unele drepturi fundamentale. Am sesizat de mai multe ori condiţiile improprii în care ne desfăşurăm activitatea. Am făcut mai multe solicitări oficiale în acest sens, însă nu s-a rezolvat nimic. Mai mult, pentru asta am fost trimis la Detaşamentul 2, fără funcţie de alpinist, pe care am câştigat-o prin concurs. Am depus contestaţie şi evident că am fost readus la Detaşamentul 1. Abuzurile însă nu se opreau şi de aceea am decis să-i dau în judecată. Am văzut moartea cu ochii de atâtea ori prin intervenţiile la care am luat parte şi consider că merit măcar să fiu respectat!”, a declarat pompierul alpinist militar.

Valentin Ciolan spune că și-a văzut moartea cu ochii de mai multe ori la intervențiile pe care le-a avut. Instanța de judecată i-a dat dreptate și a obligat ISU Brașov să plătească despăgubiri de 20.000 de lei. Pentru că acest lucru nu s-a întâmplat până la data de 2 iulie 2021, așa cum era termenul precizat de instanță, s-a început executarea silită, conform România TV. 

Alpinistul spune că nu este vorba despre bani, ci de onoare, care i-a fost încălcată de instituţie.

La Constanța un pompier a fost dat în judecată de către instituție

Deși a fost dat afară de la ISU Constanța, iar ordinul a fost anulat ulterior definitiv de către o instanță, un pompier s-a trezit dat în judecată de instituție pentru recuperarea sumelor pe care le-a încasat drept ajutor la momentul la care a fost dat afară, conform ziuaconstanta.ro.

Cazul a debutat pe rolul Judecătoriei Constanţa în anul 2016, când ISU s-a adresat judecătorilor pentru a recupera sumele plătite pompierului în 2012 cu titlu de ajutor financiar, urmare a disponibilizării. Suma se ridica la valoarea totală de 6.564 de lei, fiind încasată în perioada ianuarie – decembrie 2012.

Abia în noiembrie 2019, judecătorii Curţii de Apel Constanţa au pronunţat decizia definitivă în cauză. Magistraţii instanţei de recurs i-au dat dreptate pompierului, în sensul că au admis excepţia prescrierii dreptului la acţiune al ISU şi au respins cererea ISU de punere la plată a pompierului, ca fiind prescrisă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel