EXCLUSIV  Instanţa britanică, palmă dată justiţiei din România. Diana Tache: Radiografia perfectă a ceea ce noi spunem şi probăm de 15 ani

Bogdan Chirieac şi Diana Tache au dezbătut, în emisiunea "Miercurea Neagră" subiectul momentului, acela al deciziei Înaltei Curţi a Marii Britanii cu privire la modul în care a fost judecat, în România, omul de afaceri Puiu Popoviciu. 

„A fost o ştire săptămâna trecută, în opinia mea era de breaking news pe toate televiziunile: lord judecător de la Înalta Curte a Marii Britanii şi Irlandei de Nord, s-a oripilat în dosarul – ăsta a ajuns la el – lui Gabriel Popoviciu, spunând că acesta nu a avut un proces echitabil şi corect în România şi a adus şi cumplite argumente. Între altele a spus că nu înţelege cum legislaţia din România nu prevede anularea sentinţei atunci când se dovedeşte că judecătorul care a judecat cauza era într-o prietenie ‚coruptă’ – sigur, acest termen are şi o altă semnificaţie în limba engleză, nu strict ca în română – cu martorii acuzării.

Deci cred că a fost o placă de mormânt pe justiţia din România. Eu mă aşteptam ca onorabilii de acolo să-l sesizeze pe lordul britanic la CSM pentru apărarea reputaţiei. Că acolo nu a fost numai domnul judecător Tudoran, cu multe semne de întrebare, prieten bun şi partener de poker cu un mogul imobiliar, dar au mai fost încă trei judecători de la Înalta Curte care au confirmat sentinţa”, a subliniat Bogdan Chirieac.

„Îmi caut cuvintele ca să pot să sintetizez ceea ce vreau să spun într-un fel în care nu doar CNA-ul să mă aprobe, ci şi ascultătorii şi telespectatorii. Sunt întru totul de acord cu expunerea dumneavoastă şi ştiţi foarte bine şi punctul meu de vedere de atâta amar de vreme. Vi s-a părut după această ştire -  care, da, din punctul meu de vedere, este ştirea momentului, dincolo de tribuna VIP, UEFA, CCR, moţiune, Clotilde - că a spus cineva, oricine din factorii de decizie din ţara asta, din figurile publice marcante, importante, oricine, ceva despre acest subiect? Am înţeles, OK, nu poate să spună domnul Cîţu care are treabă să se bată cu Orban. Domnul Orban nu are cum să spună pentru că e în situaţia în care e, USR PLUS au treburile lor cu împărţeala dreptului de şmecheri pentru viitorul lor congres, dar vi s-a părut că zice cineva ceva şi că trage un semnal de alarmă?

Ce s-a întâmplat acolo este radiografia perfectă a ceea ce noi nu doar spunem ca jurnalişti de 15 ani, ci noi probăm în absenţa probaţiunii procurorilor din România, când facem genul acesta de acuze. Vi s-a părut că a contat pentru altcineva în afară de noi 2-3 care, totuşi, am trăit momentul în care l-au luat pe Popoviciu de la Casa Vernescu, prima dată. Altcuiva i s-a părut relevant?”, a completat Diana Tache.

VIDEO: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel