De ce ar fi bine să înlocuim gazonul cu flori

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Florile ar fi mult mai prietenoase cu mediul decât gazonul, spun specialiştii.

Florile sălbatice ar fi o alternativă mult mai „verde” la gazonul perfect aranjat, transmite o echipă de cercetători de la Universitatea din Cambridge (Anglia). Gazonul e deja metoda clasică de "înverzire" a zonelor peste tot în lume însă, mai nou, s-a descoperit că plantaţiile cu flori sunt mult mai "eco" dar şi mai estetice.

Îmbrăcarea cu gazon e o "tradiţie" veche de secole care provine din lumea occidentală. E practic, e util, e perfect pentru jocurile de iarbă, se întreţine uşor dar nu e şi cel mai indicat atunci când vine vorba de protejarea mediului. Mai mult, sunt voci care susţin că menținerea unei grădini cu iarbă uniformă este mai costisitoare şi consumă mai mult timp, potrivit Science Alert.

Florile, alegerea perfectă pentru un ecosistem protejat

Pentru a demonstra acest lucru, o echipă de la King’s College a împiedicat ca aproape jumătate din renumita Back Lawn a colegiului să fie tunsă, pentru prima dată. Pe locul fostului gazon au plantat un amestec de flori sălbatice. Surprinzător, maci, albăstrele și margarete au început să răsară.

Cercetătorii spun că pajiștea a susținut de aproximativ patru ori mai multe specii de plante în declin în 2021 decât o făcea ca petec de iarbă. Odată cu florile, au apărut și insectele, iar odată cu ele au venit și prădătorii lor. Liliecii locali se hrănesc acum din pajiște de trei ori mai mult, spun cercetătorii. „Am fost foarte surprinsă de amploarea schimbării pentru o zonă atât de mică”, spune ecologista Cicely Marshall, de la Universitatea din Cambridge.

Deoarece grădinile îşi pot face "depozite" de carbon de-a lungul timpului, se estimează că pajiștile ar putea economisi aproximativ 1,36 tone de emisii de carbon per hectar pe an, în principal din eliminarea cositului și a fertilizării. Studiile anterioare au arătat, de asemenea, că chiar și pajiștile mici pot avea o influență pozitivă asupra vieții sălbatice. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel