Dioxid de carbon prezent pe o exoplanetă. Un telescop al NASA are dovada

Sursa foto: NASA
Sursa foto: NASA

A fost detectat CO2 pe o planetă extrasolară.

Telescopul spațial James Webb al NASA a surprins prima dovadă clară a prezenței dioxidului de carbon în atmosfera unei exoplanete, o planetă din afara sistemului nostru solar, relatează CBS News. Exoplaneta WASP-39b este un gigant gazos fierbinte care orbitează în jurul unei stele asemănătoare Soarelui, aflată la 700 de ani-lumină de Pământ, și face parte dintr-o investigație mai amplă a lui Webb, care include alte două planete în tranzit, potrivit NASA. Înțelegerea compoziției atmosferice a planetelor precum WASP-39b este esențială pentru a le cunoaște originile și modul în care au evoluat, a precizat agenția într-un comunicat de presă.

Imaginea surprinsă arată cum ar putea arăta exoplaneta WASP-39 b, pe baza înțelegerii actuale a planetei. „Moleculele de dioxid de carbon sunt urmăritori sensibili ai poveștii formării planetelor”, a declarat Mike Line, profesor asociat în cadrul Școlii de Explorare a Pământului și a Spațiului de la Universitatea de Stat din Arizona, în comunicatul de presă. Line este membru al echipei JWST Transiting Exoplanet Community Early Release Science, care a realizat investigația. Echipa a realizat observația dioxidului de carbon folosind spectrograful în infraroșu apropiat al telescopului – unul dintre cele patru instrumente științifice ale lui Webb – pentru a observa atmosfera lui WASP-39b. Cercetarea lor face parte din Early Release Science Program, o inițiativă menită să furnizeze date de la telescop comunității de cercetare a exoplanetelor cât mai curând posibil, ghidând astfel continuarea studiilor și descoperirilor științifice.

Ce este o exoplanetă

O exoplanetă (sau planetă extrasolară) este o planetă care ori își are orbita în jurul unei alte stele decât Soarele, aparținând deci unui alt sistem planetar decât Sistemul nostru Solar, ori se mișcă liber prin galaxie. În Galaxia Noastră există miliarde de stele și s-a apreciat inițial că peste 15% din ele au planete care le înconjoară. Pe baza unor estimări mai recente, aproape fiecare stea din Calea Lactee ar fi orbitată de cel puțin o planetă. Există, de asemenea, și planete care orbitează în jurul stelelor pitice cenușii sau planete care se mișcă liber prin galaxie (de ordinul milioanelor sau mai mult).

Descoperirea exoplanetelor este dificilă deoarece ele se află la distanțe imense și nu au lumină proprie. În iunie 2011 erau deja descoperite peste 500 planete extrasolare. Masa acestor planete este de ordinul masei planetei Jupiter. Până în prezent au fost descoperite peste 4.300 de exoplanete (4.330 exoplanete confirmate în 3.200 sisteme stelare, din care 708 sisteme planetare cu mai mult de o planetă, de la data de 3 septembrie 2020). O altă metodă folosită la descoperirea exoplanetelor este tehnica lentilelor de microgravitație, care se bazează pe deviația luminii de la o stea, atunci când aceasta se află în spatele câmpului gravitațional al unei alte stele. Au fost descoperite și câteva exoplanete extragalactice. Exoplanetele sunt importante și pentru eventuala existență a vieții extraterestre, deoarece stelele nu pot adăposti viață, fiind prea fierbinți pentru aceasta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel