Silenzio stampa (în italiană, “silenzio” – “tăcere”, “stampa” – “presa”) este o expresie care s-a internaţionalizat repede, astfel că a ajuns să fie folosită în mai toate ţările, indiferent de limba vorbită, atunci când este vorba de refuzul cuiva, din diferite motive, de a comunica cu presa sau, invers, când presa refuză sau amână publicarea unor informaţii de interes public, din raţiuni etice, legale sau politice. E un fel de “grevă a tăcerii”, o formă de protest fără vorbe.
Conferinţele de presă (în it.,“conferenza stampa”) se practică de mai bine de un secol. Primele conferințe de presă au avut loc în secolul al XIX-lea şi. în timp, s-au instituit ca o modalitate prin care oficialii din Guvern, liderii politici sau alte figuri publice puteau comunica mesaje de interes public şi informau cetăţenii cu privire la deciziile, acțiunile sau evenimentele importante care aveau să aibă loc în comunitate.
Primele conferințe de presă datează din timpul Războiului Civil American (1861-1865). Președintele american Abraham Lincoln ținea “conferințe de presă” regulate, în care discuta cu jurnaliștii și răspundea la întrebările acestora cu privire la război și la politica sa. De atunci a început să se practice şi acest "silenzio stampa" ca reacţie la unele evenimente sau informaţii.
Un caz celebru de “silenzio stampa”
Un caz celebru de “silenzio stampa”, care a contribuit semnificativ la creşterea popularităţii expresiei, este legat de fotbalul din Italia. Unul dintre cei mai apreciaţi antrenori italieni de fotbal a fost Enzo Bearzot, selecționer al echipei naționale de fotbal a Italiei (“Squadra azzurra”/ “Echipa albastră”) în perioada 1975-1986. Înaintea Campionatului Mondial de Fotbal din 1982, care a avut loc în Spania, Bearzot a impus o politică de “silenzio stampa” în cadrul lotului național italian.
Aceasta însemna că jucătorii și staff-ul tehnic au fost instruiți să nu ofere declarații presei, considerând că astfel se va crea o atmosferă concentrată exclusiv pe meci iar spiritul de echipă va fi întărit, ceea ce nu putea fi decât bine înaintea oricărui turneu. Era, în acelaşi timp, şi o formă de protest faţă de valurile de critici din partea presei, ca un fel de zid, un mecanism de apărare în faţa a orice ar fi putut să le distragă atenţia şi să le perturbe antrenamentele.
Cum era de aşteptat, aeastă practică de “silenzio stampa” a stârnit controverse în Italia, în special în rândul mass-media, care a devenit extrem de agresivă la adresa jucătorilor şi a antrenorului. În mod tradițional, presa urmărea cu atenție pregătirile și declarațiile jucătorilor înaintea unui turneu major, iar limitarea accesului la informații și interviuri a stârnit revoltă.
Cu toate acestea, măsura a dat roade, iar Italia a avut un parcurs remarcabil în Campionatul Mondial din 1982, a învins, pe rând, Argentina, Brazilia, Germania, câștigând competiția și obținând astfel al treilea titlu mondial în istoria echipei naționale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
