De ce trebuie să aşteptăm o săptămână ca să ştim dacă asteroidul a fost deviat? Dumitru Prunariu: Deviaţiile sunt mici, câţiva metri, dar ne pot salva planeta

captură video NASA
captură video NASA

Câţiva metri de deviaţie pot salva planeta - spune Dumitru Prunariu, primul român care a zburat în spaţiul cosmic.

Impact confirmat: un vehicul spaţial al NASA s-a prăbuşit în mod intenţionat pe suprafaţa unui asteroid, pentru a îi devia traiectoria, în cursul unei misiuni de testare fără precedent, care ar trebui să permită omenirii să înveţe cum să se protejeze de o potenţială ameninţare viitoare, scrie AFP. Vehiculul, mai mic decât o maşină, s-a proiectat cu o viteză de peste 20.000 kilometri pe oră pe ţinta sa, atinsă la ora programată (23.14 GMT).

Dumitru Prunariu, singurul cosmonaut român, a comentat la Digi24: "Statele lumii au organizat două instituţii importante, una de descoperire a asteroizilor periculoşi iar alta care să se ocupe exact de ce aţi văzut acum, de metode şi tehnologii şi să construiască sisteme care pot devia un asteroid. Această misiune este prima dintr-o serie de teste care se vor face în continuare. Demonstrează faptul că un satelit ca acesta care are 600 de kilograme, lovind un corp ceresc de dimensiuni mult mai mari, poate să-i devieze foarte puţin traiectoria încât alţi asteroizi, în viitor, să nu mai ciocnească Terra. Orbita unui asteroid poate fi deviată însă acest lucru trebuie făcut cu ani înainte ca acesta să ajungă în preajma Pământului. Asta demonstrăm acum, cu această misiune. Peste doi ani, o altă misiune va face măsurători precise asupra efectelor în timp ale acestui impact".

Misiune de succes? Nu ştim încă

"Măsurătorile nu se fac atât de uşor. În primul rând, gândiţi-vă la câte milioane de kilometri de Pământ se află acest asteroid. Măsurătorile foarte precise ale orbitei lui trebuie făcut în timp. Deci trebuie să se rotească de mai multe ori în jurul asteroidului-mamă, să se măsoare perturbaţiile care au fost imprimate cu ocazia acestei ciocniri. Mai exact se va vedea peste mult mai mult timp. Misiunea Hera, care peste doi ani va face măsurători, va măsura un sistem din nou stabil, probabil uşor modificată. În cazul deviaţiei de acum din cadrul misiunii DART, aceasta poate să fie metri sau chiar şi mai puţin, dar suficient cât să se măsoare tot sistemul de impact de la greutatea navei, locul unde a avut loc impactul. Oricum, deviaţiile sunt mici, să ne înţelegem. Dar care, la un moment dat, ne pot salva planeta" a mai spus Prunariu.

Dumitru Dorin Prunariu este singurul cosmonaut român. La 14 mai 1981 a devenit primul român care a zburat vreodată în spațiul cosmic. A participat la misiunea Soiuz 40 din cadrul programului spațial „Intercosmos” și a petrecut în spațiu 7 zile, 20 de ore și 42 de minute. Este de profesie inginer aeronautic. A fost pe rând ofițer inginer în cadrul Comandamentului Aviației Militare, șef al Aviației civile române, președinte al Agenției Spațiale Române, ambasador al României în Federația Rusă, președinte al Comitetului ONU pentru Explorarea Pașnică a Spațiului Extra-atmosferic (UN COPUOS), președinte al Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic (ASE), vice-președinte al Comitetului de Relații Internationale al Agenției Spatiale Europene (ESA). În prezent are gradul de general-locotenent în rezervă.

La 12 mai 1981, Dumitru Prunariu a fost confirmat în mod oficial ca primul nominalizat în cadrul zborului spațial româno-sovietic, alături de cosmonautul sovietic colonel Leonid Popov - comandant de echipaj. În 14 mai, la ora 20 16’ 38” (ora Bucureștiului), de pe cosmodromul Baikonur, a fost lansată racheta purtătoare cu nava cosmică Soiuz-40 (în greutate totală de 300 tone), având la bord echipajul mixt româno-sovietic format Dumitru Prunariu și Leonid Ivanovici Popov. După 8 minute și 50 de secunde nava cosmică se desprindea de ultima treaptă a rachetei purtătoare, aflându-se deja la 220 km altitudine, aprox. 3000 km de punctul de lansare și deplasându-se în jurul Pământului cu o viteză de 28000 km/h pe o orbită înclinată față de ecuator cu 51,6o. Prunariu a devenit astfel primul român din istorie care a zburat în spațiu si al 103-lea din lume. Conform planificării zborurilor Intercosmos zborul avea să dureze aproape 8 zile, între 14 mai - 22 mai 1981.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel