Dacă eram în locul lui Aurescu, la gafa cu Germania? Răspunsurile miniștrilor de Externe

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a înmânat omologului său german, Frank Walter Steinmeier, o broșură pe coperta căreia apare harta Franței, în culorile steagului Germaniei. Incidentul diplomatic a dus la demiterea purtătoarei de cuvânt a ministrului, Brândușa Predescu.

DC News a adresat foștilor miniștri de Externe întrebarea ”Ce s-ar fi întâmplat după o astfel de gafă, dacă erați ministru în locul lui Bogdan Aurescu?”.

Marga: se finanțau articole care să mă atace

Profesorul Andrei Marga, care a deținut funcția de ministru de Externe în guvernul Ponta, după debarcarea lui Mihai Răzvan Ungureanu, crede că actualul ministru a scăpat ușor.

”Era o parte a presei pornită împotriva noastră, pentru că înlocuisem un guvern care mai avea destule arme mediatice, avea mulți susținători în mass-media. Pe de altă parte, știam că se finanțau articole care să mă atace, prin lansarea de zvonuri, sau chiar prin falsificarea realității. Deranjasem, i-am provocat pe tot felul de inși care credeau că se pricep la politica externă. Erau, deci, vizate și funcția politică, și persoana. Dacă apărea o astfel de eroare, se trăgea până dincolo de limita normalului. În contextul de atunci, cu o președinție complet ostilă, cu un președinte puternic angajat politic, probabil că mi s-ar fi cerut demisia, ar fi fost lansată o întreagă campanie pe acestă temă. Fiind mai puțin perceput ca un om politic, Bogdan Aurescu poate să scape mai ușor. Nu i s-a dat incidentului o amploare prea mare, în dezbaterea publică”.

Baconschi: Nu e caz de demisie a ministrului

Teodor Baconschi, ministru de Externe în guvernul Boc, spune că tehnocrații au șanse mai mari de a ieși cu fața curată dintr-o astfel de criză.

”Am ajuns la MAE fără să fac politică partizană, a declarat Teodor Baconschi. Am lucrat ca ambasador, dați-mi voie să mă consider un tehnocrat  care a ajuns ministru. Este drept că, ulterior, am intrat în partid, am făcut pasul în politică. Dacă analizăm din perspectiva pe care o propuneți, percepția publicului este în favoarea tehnocratului. Tehnocrații au o imagine mai bună, în vreme ce funcționarii percepuți ca având sprijin politic sunt identificați cu clientelismul și incompetența. Incidentul cu broșura nu este un caz de demisie a ministrului, iată că și partea germană a gafat, a confundat România cu Bulgaria”.

Cioroianu: Cel mai tare mă ataca presa lui Vântu

Adrian Cioroianu a fost ministru de Externe în guvernul Tăriceanu, din care a plecat în urma unor atacuri de presă. ”Mă bucur că se pune această întrebare, a spus Adrian Cioroianu.  Las pe fiecare să-și imagineze ce reacție avea presa, dacă așa ceva se petrecea pe vremea când eram ministru. Am avut campanii ostile, reproșuri nenumărate, în privința unor lucruri pe care nu le controlam direct, dar am fost făcut răspunzător. Cel mai tare mă ataca postul tv și ziarele lui Sorin Ovidiu Vântu, care, în aparență, nu era de partea PDL. Erau, totuși, atacuri motivate politic.  Dacă aș fi ținut în mână o astfel de broșură, cum s-a întâmplat acum... Probabil, dl. Aurescu nu s-a uitat la ce îi înmânează omologului său. Dacă îi dădea broșura în mapă, nu de la tribună, nimeni nu menționa situația, nu se făcea nicio publicitate. Nici n-ar fi normal, spun, ca ministrului să i se reproșeze greșelile unor funcționari pe care i-a găsit în funcție, nu i-a adus el”.

Gafă diplomatică rușinoasă la MAE în timpul vizitei ministrului german de Externe

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel