Copiii care merg la culcare la aceeași oră şi au mesele regulate prezintă un risc mai mic de a deveni obezi

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Orele regulate la care copiii merg la culcare pot contribui la prevenirea obezității, potrivit unui studiu realizat în Statele Unite. Cercetarea a concluzionat, de asemenea, că mesele luate la aceleași ore și timpul redus petrecut în fața televizorului ajută la reducerea riscului de a dezvolta această boală mai târziu în viață.

Copiii care au o disciplină a somnului şi a meselor de peste zi nu vor avea probleme cu greutatea şi dereglările hormonale nici când vor traversa adolescenţa, nici când vor fi adulţi. În urma studiului privind obiceiurile zilnice ale aproape 11.000 de copii britanici născuți între anii 2000 și 2002, cuprinși în Studiul Millennium Cohort, oamenii de știință au identificat o legătură între rutină, emoții și greutate. "Acest studiu oferă mai multe dovezi potrivit cărora activitățile zilnice ale copiilor preșcolari au legătură cu dezvoltarea lor sănătoasă și pot reduce posibilitatea ca ei să devină obezi", susține dr. Sarah Anderson, profesor asociat la Facultatea de Sănătate Publică din cadrul Universității Ohio, autoarea principală a cercetării.

Cercetarea, publicată în "International Journal of Obesity", este prima care analizează conexiunea dintre obiceiurile din copilărie și potențiala lor asociere cu tulburările de greutate din preadolescență, mai arată sursa citată. Oamenii de știință au evaluat trei rutine la care erau expuși în cadrul gospodăriei copiii în vârstă de trei ani: orele regulate de culcare, orele regulate de masă și efectele limitării de către părinți a accesului zilnic la televizor și jocuri video până la o oră sau mai puțin pe zi. Toate aceste obiceiuri au fost asociate cu o autoreglare emoțională mai eficientă, iar copiii care manifestau o capacitate redusă de reglare emoțională s-a observat că aveau un risc mai mare de a deveni obezi mai târziu în viață. "Copiii care aveau cele mai mari dificultăți în reglarea emoțiilor la vârsta de trei ani aveau cel mai mare risc de a deveni obezi la vârsta de 11 ani", notează dr. Anderson.

"Această cercetare ne permite să înțelegem mai bine modul în care obiceiurile zilnice ale copiilor, somnul, ora mesei și timpul petrecut în fața ecranului, este legat de reglarea emoției și a comportamentului", potrivit specialistei. "Somnul este atât de important, mai ales pentru copii. Deși rămân multe necunoscute despre modul în care acesta afectează metabolismul, cercetarea identifică legături între obezitate și somnul insuficient", a completat ea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel