Ciolacu: Valoarea normei de hrană pentru pacienţii din spitale se va dubla

Președintele PSD, Marcel Ciolacu
Președintele PSD, Marcel Ciolacu

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat joi că valoarea normei de hrană pentru pacienţii din spitale se va dubla, iar aceeaşi valoare va fi acordată şi pentru masa copiilor din centrele de plasament.

"Valoarea normei de hrană pentru pacienţii din spitale se va dubla. Aceeaşi valoare va fi acordată şi pentru masa copiilor din centrele de plasament", a scris Ciolacu, pe Facebook.

El a adăugat că aceasta "este o măsură de bun-simţ", având în vedere contextul economic, iar măsura va fi adoptată foarte repede în Parlament, potrivit Agerpres.

"În guvernarea PSD am deschis din nou spitalele pentru pacienţii cronici, dar era nevoie şi de îmbunătăţirea urgentă a hranei pe care oamenii o primesc pe perioada internării. Toate celelalte norme speciale de hrană, cum sunt cele pentru bolnavii care trebuie să urmeze un anumit regim în funcţie de boală, se vor dubla în mod corespunzător", a menţionat Ciolacu.

Alocaţia de hrană pentru bolnavii din spitale urmează să crească la 22 de lei, de la 11 lei în prezent, iar pentru copiii din centrele de plasament la 22 de lei, de la 16 lei în prezent.

Ieri, Ministrul Sănătății Alexandru Rafila declara că suma alocată hranei pacienţilor internaţi în spitalele din România ar putea creşte de la 11 la 20 de lei pe zi, a anunţat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. ”20 de lei reprezintă o creştere semnificativă faţă de suma de 11 lei”

„Am vorbit cu Casa de Asigurări, această discuţie am făcut-o în urmă cu o lună de zile exact, în momentul în care sa discutat despre hrana refugiaţilor din Ucraina. Eu consider, am ridicat această problemă, sunt convins că vom găsi rapid o soluţie încât pentru hrana pacienţilor din România – pentru un pacient obişnuit, pentru că există şi adaosuri în funcţie de tipul de patologie (…) – şi cred că această sumă de 20 de lei reprezintă o creştere semnificativă faţă de suma de 11 lei care există în momentul de faţă.

Ministrul a adăugat că simulările făcute privind cheltuielile cu hrana pacienţilor au vizat suma de 20 de lei pe zi pentru pacienţii standard, în timp ce pacienţii cu boli care necesită hrană specială ar urma să beneficiezede sume mai mari. Citește intreaga știre AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel