China și Rusia fac un pas major în cursa pentru dominația spațială, prin semnarea unui acord care prevede construirea unui reactor nuclear pe suprafața Lunii. Proiectul, destinat alimentării Stației Internaționale de Cercetare Lunară (ILRS), are ca termen de finalizare anul 2036 și marchează un moment-cheie în ambițiile celor două puteri de a stabili o prezență tehnologică și științifică permanentă pe satelitul natural al Pământului.
Într-un pas major în cursa pentru stabilirea unei prezențe pe Lună, Rusia și China au încheiat un parteneriat strategic pentru a construi un reactor nuclear destinat alimentării viitoarei Stații Internaționale de Cercetare Lunară (ILRS). Proiectul, care urmează să fie finalizat până în 2036, este rezultatul unui memorandum oficial semnat recent de cele două puteri.
Decizia vine într-un context în care NASA își regândește planurile spațiale. Propunerea de buget pentru anul 2026, prezentată de administrația americană, prevede anularea programului Gateway – stația orbitală lunară a agenției, menită să sprijine misiunile Artemis.
Reactorul ruso-chinez, potrivit directorului Roscosmos, Yury Borisov, urmează să fie construit fără participare umană directă, folosind tehnologii autonome. „Fără prezența oamenilor”, spunea Borisov într-un interviu acordat în 2024 agenției ruse TASS, precizând că dezvoltările tehnologice necesare sunt „aproape gata”, deși nu sunt cunoscute în detaliu metodele prin care reactorul va fi efectiv amplasat pe Lună.
„Stația va efectua cercetări spațiale fundamentale și va testa tehnologia pentru operațiunile pe termen lung fără echipaj ale ILRS, cu perspectiva prezenței unei ființe umane pe Lună”, transmite Roscosmos într-un comunicat publicat pe 8 mai. Planul vizează construirea unei baze lunare permanente, locuite, situată în zona polului sudic selenar. Proiectul deja a atras sprijinul a 17 state, printre care Egipt, Venezuela, Thailanda, Pakistan și Africa de Sud.
Primul pas concret va fi făcut în 2028, când Republica Populară Chineză va lansa misiunea Chang’e-8, ce va include prima aselenizare a unui astronaut chinez.
Parteneriatul spațial dintre Rusia și China a fost anunțat încă din 2021, când cele două state au prezentat foaia de parcurs pentru ILRS. Între 2030 și 2035, sunt programate cinci lansări de rachete grele, menite să transporte elementele necesare construirii unei baze robotizate.
Proiectul capătă amploare în faza a doua: odată construite componentele esențiale, China intenționează să conecteze baza lunară la o stație orbitală și la două noduri strategice – unul la ecuatorul lunar și altul pe partea îndepărtată a Lunii. Potrivit lui Wu Yanhua, arhitectul principal al programului chinez de explorare, întregul sistem ar urma să fie gata până în 2050.
„Acesta va fi alimentat de generatoare solare, cu radioizotopi și nucleare”, a spus Wu. „Acesta va include, de asemenea, rețele de comunicare de mare viteză între Lună și Pământ și pe suprafața lunară, precum și vehicule lunare precum un buncăr, un vehicul fără echipaj cu rază lungă de acțiune și rovere cu echipaj presurizat și nepresurizat.”
Ambițiile Chinei în domeniul spațial nu sunt noi. Prima misiune de succes pe Lună a avut loc în 2013, odată cu lansarea Chang’e-3, care a plasat un rover pe suprafața lunară. De atunci, țara asiatică a acumulat experiență semnificativă, trimițând sonde și pe Marte, colectând mostre lunare și cartografiind zone neexplorate.
În același timp, programul american Artemis, gândit ca o replică la avântul spațial al Chinei, se confruntă cu amânări. Artemis III, care ar trebui să marcheze revenirea astronauților americani pe Lună după mai bine de o jumătate de secol, este programat abia pentru 2027.
Pe lângă întârzierile Artemis, proiectul Gateway – un element cheie al infrastructurii lunare americane – ar putea fi abandonat. Deși construcția modulelor avansează, bugetul propus de administrația Trump pentru 2026 exclude finanțarea continuării acestui plan, conform Antena 3 CNN.
CITEȘTE ȘI: Anul Apocalipsei, prezis de NASA cu ajutorul unui supercomputer. Se va întâmpla lent, dar ireversibil
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu