EXCLUSIV  Ce ar însemna un cutremur pentru orașul Galați. Primar Ionuț Pucheanu: E bine să ne punem la adăpostul unei asigurări / video

Ionuț Pucheanu la DC News
Ionuț Pucheanu la DC News

Ionuț Pucheanu, primarul Municipiului Galați, a participat la dezbaterea organizată de DC Media Group privind „Reducerea riscurilor în construcții", unde a vorbit despre ce ar însemna un cutremur pentru orașul Galați. 

Primarul consideră că dezastrele naturale pot apărea oricând, fie că vorbim de cutremure, inundații sau incendii, și este întotdeauna bine să avem o asigurare a locuinței. 

„Ce ar însemna un cutremur pentru un oraș atât de mare cum este Galațiul și despre ce pierderi am putea vorbi?”, a întrebat Mihai Ciobanu.

„Dacă vorbim strict de pierderile materiale, pe acestea le putem remedia. Eu sper din tot sufletul ca niciodată să nu putem vorbi de pierderi de vieți omenești pentru că aici lucrurile stau altfel și din păcate nimic nu mai e remediabil.

Suntem orașul cu cel mai mare număr de apartamente, cred că după București, peste 90.000 de apartamente la nivelul Municipiului Galați.

Din păcate românii spun: „Mie nu mi se poate întâmpla”, ceea ce este extrem de greșit. Evident că atunci când te lovește dezastrul, că vorbim de cutremure, inundații, incendii, toate acestea se pot întâmpla oricând, mai ales din cauza acestor schimbări climaterice pe care le vedem și le suferim cu toții.

Lucrurile par a se fi schimbat. Până nu demult, nici în România nu se putea vorbi de tornade, erau chestii pe care le citeai doar în povești. Acum se întâmplă și la noi. Săptămâna trecută chiar am avut un avertisment de tornade în România, lucru care până acum câțiva ani de zile era absolut exclus.", a spus Ionuț Pucheanu.

„E bine să ne punem la adăpostul unei asigurări"

„Ținând cont de toate schimbările acestea, evident că e bine să ne punem la adăpostul unei asigurări. De ce? Pentru că plecând de la premisa că nouă nu ni se poate întâmpla, omul spune: „Unde mai dau eu câteva sute de lei acum și așa sunt neajutorat, de ce aș face lucrul acesta?". Uite pentru că atunci când se întâmplă, cuantumul pagubelor depășește, la nivelul fiecărui individ în parte, nivelul zecilor de mii de lei, dacă nu cumva zecilor de mii de euro, în funcție de pagubele pe care le suferi.

Prin urmare, nu e doar de bun simț să încerci să găsești resurse necesare pentru a-ti acoperi un eventual risc ce se poate întâmpla. Devine ușor, ușor obligatoriu pentru că atunci când cetățeanul nu înțelege că ar fi bine, intervine statul și ușor, ușor te constrânge să faci un lucru care e tot în ajutorul tău. Nu îți fură nimeni banii. 

Suntem cumva sub auspiciul ultimului faliment din zona asigurărilor, dar lucrurile acestea sunt excepționale și extraordinar de rare. Pentru că s-a întâmplat o dată, asta nu înseamnă că nu trebuie să-ți faci niciun fel de asigurare doar pentru că ai văzut tu la televizor că, la un moment dat, o companie la care ai fost asigurat a dat faliment. Se întâmplă într-adevăr pe o piață atât de mare.", a spus Ionuț Pucheanu la dezbaterea organizată de DC Media Group privind „Reducerea riscurilor în construcții". 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel