Dr. Mihai Dobra, medic primar urologie, și dr. Adrian Dijmărescu, medic primar radiologie-imagistică medicală, au vorbit despre tratamentele și diagnosticarea tumorilor renale.
Dr. Mihai Dobra a explicat că intervenția chirurgicală este necesară în cazul chisturilor renale care devin voluminoase sau cauzează durere, chiar și în absența malignității. În cazul cazul chisturilor de dimensiuni mai mari, cu compresie pe sistemul pielocaliceal, se impune o chistectomie. Pentru chisturile de grad III și IV, care sunt tratate ca tumori chistice cu risc de cancer, tratamentul presupune nefrectomie parțială sau radicală, în funcție de caracteristicile tumorii.
„În funcție de clasificarea Bosniak, intervenția poate fi una simplă, de chistectomie, dacă vorbim de chisturile simple, și nu este obligatorie. O descoperire incidentală a unui chist de 2 cm, fără simptomatologie, poate fi lăsat în pace și urmărit ecografic la 6 luni sau anual, în funcție și de dimensiune.
Dacă acest chist simplu devine un chist voluminos, cu compresie pe sistemul pielocaliceal, cu durere, și pacientului nu-i e pace, chiar dacă nu este malign, are necesitatea operației. Operația se numește chistectomie.
Trecând în zona cealaltă, în așa fel încât scara Bosniak trece de la II și ajungem la tumorile chistice, operația este una de nefrectomie parțială, în funcție de localizare, de dimensiuni și de gradul de infiltrare. Deci chisturile de la III, IV sunt tratate ca tumori chistice, cu suspiciune înaltă de cancer, de tumori maligne parenchimatoase, așa că tratamentul lor este ca pentru tumorile renale parenchimatoase, de la nefrectomie parțială până la nefrectomie radicală – scoaterea completă a chistului, împreună cu rinichiul, cu grăsimea perirenală”, a spus dr. Mihai Dobra.
Dr. Mihai Dobra a subliniat că radioterapia nu are beneficiu în tratamentul tumorilor renale și nu este utilizată ca tratament adjuvant. În cazul tumorilor benigne, tratamentul diferă, iar pentru tumorile Grawitz, tratamentul este adaptat în funcție de imagistică și stadializare.
„Radioterapia nu are niciun beneficiu în tumorile renale. Radioterapia este departe de noi, ca tratament adjuvant în patologiile tumorale renale. Aceste chisturi, de la cel simplu până la cel complicat, sunt doar un segment în multitudinea tumorilor renale parenchimatoase, că sunt ele benigne sau maligne. Putem să le încadrăm în funcție de imagistica tip CT cu substanță de contrast.
Dacă criteriile sunt de angiomiolipom - vorbim de o tumoră benignă, cum ar fi angiolipomul - tratamentul este diferit. Dacă vorbim de o tumoră Grawitz, de asemenea, adaptăm conduita terapeutică la imagistică și la stadializarea imagistică CT cu substanță de contrast, așa că ajutorul diagnostic este teribil de important, de stadializare, de trăsăturile imagistice”, a spus dr. Mihai Dobra.
Dr. Adrian Dijmărescu a explicat că anumite leziuni renale pot fi diagnosticate pe baza aspectului imagistic, fără a fi necesar un rezultat histopatologic. De asemenea, medicul a subliniat importanța ca aceste leziuni să fie diagnosticate de medici imagiști specializați în patologia tumorală reno-urinară.
„În tumorile amintite de colegul meu, există niște pattern-uri imagistice. Practic, sunt anumite leziuni la care nu ai nevoie de un rezultat histopatologic, ci un aspect clar, tipic imagistic îți sugerează diagnosticul, astfel poți să nu operezi un pacient, ci doar să-l urmărești. Cel mai frecvent caz ar fi cel al angiomiolipomului, care este cea mai întâlnită leziune benignă după chisturile renale, și acesta se caracterizează prin componenta grăsoasă. Practic, sunt niște leziuni care au grăsime în ele. Componenta grăsoasă poate să fie diferită de la pacient la pacient, însă avem metodele imagistice necesare pentru a diagnostica și a aduce în evidență această componentă de grăsime, fie prin tomografie computerizată, fie prin rezonanță magnetică - prin secvențele specifice tip in și out of face.
Dacă vorbim de leziuni maligne, și cea mai frecventă leziune malignă este tumora Grawitz, aici avem un pattern de încărcare cu contrast al acestor leziuni, tipic pentru diagnostic. Sunt niște tumori care încarcă rapid și precoce, într-un timp arterial, contrast și ulterior prezintă niște fenomene de „spălare”. Practic, contrastul dispare din aceste leziuni, ele fiind niște leziuni hipervasculare.
Aș vrea să subliniez că este foarte important ca un anumit tip de leziuni să fie diagnosticate sau să ajungă pe mâna unor medici imagiști cunoscători în domeniu, într-un serviciu care este nișat pe patologie tumorală reno-urinară”, a spus dr. Adrian Dijmărescu la DC News.
Video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News