Există unele situații sau probleme medicale în cazul cărora nu este indicat să te urci la volan. Respectarea acestora este vitală pentru a evita accidentele cu urmări grave.
Știm cu toții că alcoolul este incompatibil cu șofatul, acesta reducând considerabil viteza de reacție a conducătorului auto, dar și câmpul vizual sau calitatea vederii în cazul în care este consumat în cantități mari.
Dar pe lângă acest factor interzis prin lege, mai sunt și alte situații de care trebuie să țină cont șoferii.
Oboseala accentuată
Starea de oboseală avansată afectează atenția, vederea, timpul de reacție la stimulii din trafic, dar și acuratețea cu care se execută manevrele de conducere a autovehiculului. Evident, nu este indicat să te urci la volan după o noapte de nesomn, dar și oboseala care apare din cauza condusului timp îndelungat trebuie evitată. În special, condusul pe timp de noapte, când ciclul biologic al organismului dictează somnul nocturn, reprezintă un risc de adormire la volan.
Pentru a se preveni oboseala și implicit riscul de accident, este bine să faci o pauză de cel puțin 30 de minute la fiecare 4 ore de condus. În timpul pauzei de drum poți face mișcare sau chiar poți atipi puțin, ceea ce are efect energizant.
Medicamente care pot afecta condusul autovehiculelor
Pacienții cu boli cronice care iau diverse medicamente trebuie să cunoască dacă acestea afectează viteza de reacție la volan sau dacă dau somnolență. Efectele nefavorabile asupra condusului sunt, în primul rand, cele la nivelul sistemului nervos central: somnolență, cefalee, amețeală, oboseală, reducerea atenției, a reactivității și a reflexelor, dar și la nivelul ochiului: tulburări de acomodare, vedere încețoșată.
Printre medicamentele interzise la celor care se urcă la volan sunt: hipnoticele, tranchilizantele, neurolepticele, antidepresivele, chiar și unele analgezice (diclofenac, indometacin, piracetam), antihistaminice, antitusive, unele medicamente anti-răceală (xilometazolina).
Boli care pot afecta șofatul
Bolile cardiovasculare (aritmiile, angina pectorală, implantare sau înlocuire a unui stimulator cardiac sau a unui defibrilator, pierdere trecătoare a stării de conștiență, operație de bypass coronarian, infarct miocardic în antecedent, insuficiență cardiacă), bolile neurologice, unele boli oculare și diabetul au efecte negative asupra șofatului.
O atenție deosebită trebuie să aibă pacienții cu diabet zaharat de tip 1 (insulino-dependent), expuși riscului de hipoglicemie sau hiperglicemie. De asemenea, toți pacienții trebuie să țină cont că atunci când se face o schimbare de tratament cu medicație cu risc hipoglicemiant, condusul autovehiculelor ar trebui evitat, cel puțin câteva zile, până se constată efectele noii terapii. În cazul în care este imperios necesar pentru pacient să conducă, este foarte important ca în primele zile să verifice mai des glicemia în perioada în care conduce (înainte de a pleca la drum și la interval de 1-2h în timpul călătoriei).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu