Biserica Ortodoxă ucraineană, până acum subordonată Patriarhiei Ruse, anunţă ruperea de aceasta

Sursă foto: Pexels
Sursă foto: Pexels

Biserica Ortodoxă ucraineană, subordonată până în prezent Patriarhiei Ruse, a anunţat vineri ruperea de aceasta, după ce Rusia a invadat Ucraina, declarându-şi 'deplina independenţă', relatează AFP.

'Nu suntem de acord cu patriarhul Rusiei, Kirill, în ceea ce priveşte războiul în Ucraina', a explicat într-un comunicat Biserica Ortodoxă ucraineană, în finalul conciliului consacrat 'agresiunii' ruse împotriva Ucrainei, pronunţând 'deplina independenţă şi autonomie a Bisericii Ortodoxe ucrainene'. Ramura moscovită a Bisericii Ortodoxe din Ucraina era până în prezent subordonată patriarhului rus Kirill, care şi-a exprimat clar sprijinul pentru ofensiva preşedintelui Vladimir Putin în Ucraina.

'Conciliul condamnă războiul, care este o încălcare a poruncii Domnului 'Să nu ucizi!' şi îşi exprimă condoleanţele pentru toţi cei care suferă din cauza războiului', adaugă comunicatul. Potrivit Bisericii Ucrainei, relaţiile sale cu conducerea sa moscovită erau 'complicate sau inexistente' de când în Ucraina a fost declarată legea marţială. Această iniţiativă este a doua schismă ortodoxă în Ucraina în ultimii ani.

O parte a Bisericii ucrainene se desprinsese deja de Moscova în 2019 din cauza rolului jucat de Kremlin în această ţară. Invazia decisă de Vladimir Putin şi sprijinul lui Kirill acordat războiului a plasat Biserica ucraineană încă ataşată Moscovei într-o situaţie din ce în ce mai dificil de susţinut.

Sute dintre preoţii săi au semnat recent o scrisoare deschisă cerând judecarea lui Kirill de către un tribunal religios din cauza poziţiilor adoptate de acesta faţă de conflict. Ucraina este de importanţă majoră pentru Biserica Ortodoxă Rusă, întrucât unele dintre cele mai importante mănăstiri ale acesteia sunt situate pe teritoriul ucrainean, scrie Agerpres.

Citește și - Biserica Ortodoxă Rusă deplânge relatarea Papei Francisc despre dialogul cu Patriarhul Kirill

Biserica Ortodoxă Rusă deplânge modul în care Papa Francisc a relatat despre dialogul cu Patriarhul Kirill.

Biserica Ortodoxă Rusă a deplâns miercuri modul în care Papa Francisc a relatat discuţia pe care acesta a avut-o la jumătatea lunii martie cu patriarhul rus Kirill şi a descris sancţiunile impuse acestuia din urmă de UE drept o acţiune lipsită de simţul realităţii şi care nu serveşte păcii în Ucraina, consemnează agenţia EFE, citată de Agerpres. 

”Este regretabil că la o lună şi jumătate după conversaţia cu patriarhul Kirill, Papa Francisc a ales o tonalitate eronată pentru a transmite conţinutul acestei conversaţii”, ceea ce ”nu va contribui la un dialog constructiv între Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă Rusă”, menţionează într-un comunicat Departamentul pentru Relaţii Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse.

Conflictul din Ucraina ar fi început în 2014

Într-un interviu acordat cotidianului Corriere della Sera, suveranul pontif a apreciat că Biserica Ortodoxă Rusă nu poate ajuta la oprirea războiului din Ucraina, întrucât în discuţia prin videoconferinţă pe care a avut-o cu patriarhul Kirill acesta din urmă i-a ”recitat toate justificările pentru război”. Vezi articolul inițial aici!

Citește și - Patriarhul rus Kirill: "Războiul este corect, trebuie să luptăm contra așa-ziselor noi valori oferite de cei care revendică puterea mondială"

Șeful Bisericii Ortodoxe din Rusia binecuvântează războiul împotriva Ucrainei: o luptă împotriva promovării unor modele de viață contrare tradiției creștine, susține el. 

În predicarea sa din Duminica Iertării, Arhiepiscopul Khiril I, al 16-lea Patriarh al Moscovei și al Întregii Rusii, a făcut referire la Gay Pride menționând că tot acest haos este cauzat de valorile occidentale care revendică puterea mondială și războiul dus de ruși este doar o luptă de apărare contra acestor noi indoctrinări: ”Vorbim despre ceva care depășește convingerile politice. Să vorbim despre mântuirea omului”.

”Suntem într-un război care a căpătat un sens metafizic. Acest război este împotriva celor care susțin homosexualii”

”Cei din lumea occidentală au încercat să distrugă Donbasul doar pentru că acest pământ se opune categoric așa-ziselor noi valori oferite de cei care revendică puterea mondială” susține el. 

Patriarhul Kirill s-a rugat apoi pentru suferința soldaților ruși. El nu a spus niciun cuvânt despre suferința civililor din Ucraina și despre bisericile distruse de bombe.

În data de 2 martie, 431 de preoți și diaconi ai Bisericii Ortodoxe au semnat o scrisoare deschisă prin care cereau încetarea operațiunilor speciale ale Rusiei in Ucraina. Preoții au adăugat că le-a fost milă ”pentru această grea încercare la care au fost supuși frații și surorile noastre ucrainene, fără nicio vină”. ”Facem apel la oamenii care pot pune punct acestui război, un apel de pace si încetarea imediată a focului” au transmis ei. Printre cei care au semnat scrisoarea deschisă s-au numărat și trei episcopi ai bisericii din Moscova. 

Citește și - Decizie istorică! Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol a recunoscut autocefalia Bisericii Ortodoxe Macedonene

A fost ridicată schisma împotriva Bisericii Ortodoxe Macedonene de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol.

Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol a anunțat că a ridicat schisma împotriva Bisericii Ortodoxe Macedonene (MPC), de când și-a declarat autocefalia față de biserica sârbă, în 1967. Decizia nu reprezintă independență deplină pentru biserica macedoneană, iar Patriarhia dominată de Grecia nu folosește numele său macedonean, ci se referă la el ca Arhiepiscopia Ohridului.

„Având în vedere apelurile acestei biserici la Biserica Mamă și chemările repetate ale Macedoniei de Nord am hotărât următoarele: Să primim la împărtășire pe credincioșii, clericii și oamenii acestei biserici sub Arhiepiscopul Ștefan, vindecând rana de împărțire a fraților noștri ortodocși de acolo și toarnă untdelemn și vin pe rana acestora“, se precizează în declarația Patriarhiei de la Constantinopol.

Acesta insistă că numele sub care va recunoaște biserica este „Ohrid” și îi va recunoaște jurisdicția asupra granițelor statului Macedonia de Nord.

Patriarhia Ecumenică face apel la biserica sârbă și macedoneană să-și reglementeze relațiile ulterioare. Acest aspect ar putea fi în lucru, deoarece în ultimele zile au crescut rapoarte că episcopii din ambele biserici s-au întâlnit la Nis și au ajuns la un fel de acord.

Biserica sârbă susține că biserica macedoneană s-a separat ilegal de jurisdicția sa, care a fost înființată după ocupația sârbă a Macedoniei în 1912. Disputa a durat decenii și a făcut dificilă cooperarea oficială a bisericii macedonene cu celelalte biserici ortodoxe, ca parte a unor eforturi mai ample ale țărilor vecine de a împiedica înființarea unui stat independent macedonean, conform Republika.mk.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel