Ambasadorul Ucrainei: Este responsabilitatea noastră comună să ne asigurăm că dictatorii nu pot înfrânge democraţii

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Ihor Prokopchuk, a declarat, marţi, că ucrainenii "luptă şi pentru valori democratice" şi că "este responsabilitatea noastră comună să ne asigurăm că dictatorii şi figurile autoritare nu pot înfrânge democraţii".

Diplomatul a participat la o ceremonie de recunoaştere onorifică dedicată companiilor şi instituţiilor care au sprijinit Ucraina cu donaţii semnificative în anul 2022, organizată de Fundaţia Scheherazade. "Azi, Ucraina continuă să lupte nu doar pentru propria existenţă şi pentru dreptul de a-şi alege propriul viitor - drept care trebuie să fie unul intrinsec pentru fiecare naţiune - ci ucrainenii luptă şi pentru valori democratice, demnitate umană şi libertatea tuturor popoarelor din Europa. În această luptă, Ucraina plăteşte preţul suprem. Este o răscruce definitorie pentru direcţia viitoare a Europei în secolul acesta. Este responsabilitatea noastră comună să ne asigurăm că dictatorii şi figurile autoritare nu pot înfrânge democraţii", a spus Ihor Prokopchuk, potrivit Agerpres.

Acesta a vorbit şi de importanţa solidarităţii arătate ţării sale. "Alături de enormul curaj şi de voinţa indestructibilă ale poporului ucrainean şi ale forţelor armate ale Ucrainei, solidaritatea internaţională cu Ucraina şi responsabilitatea civică ale mai multor firme, ale societăţii civile şi ale persoanelor din lumea întreagă au devenit stâlpi esenţiali ai încrederii noastre că Ucraina va câştiga în faţa agresorului şi îl va înfrânge", a afirmat Prokopchuk.

Drepturi încălcate

Ambasadorul a subliniat că războiul de agresiune al Rusiei împotriva ţării sale a început în februarie 2014, "când forţele armate ruse au invadat teritoriul ucrainean din Crimeea, încălcând în mod flagrant normele de bază ale dreptului internaţional şi principiile coabitării paşnice între state". "Anul trecut, în februarie, fără niciun motiv în afara dorinţei de a domina şi cea a expansiunii teritoriale, Kremlinul a început cel mai mare război din Europa de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Noi nu credeam că un război la o scară atât de largă va izbucni în secolul XXI şi am făcut tot ce am putut pentru a-l evita", a arătat el.

Totodată, a apreciat că "solidaritatea cu Ucraina nu este doar o chestiune de alegere morală, de a fi de partea dreptăţii, în istorie, ci şi o chestiune legată de propriul interes al ţărilor care cred în regulile dreptului internaţional şi în securitatea bazată pe reguli". "Victoria Ucrainei va fi o victorie pentru toate democraţiile, pentru toate naţiunile care se bazează pe respectarea legii", a punctat Ihor Prokopchuk.

El a amintit de mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internaţională pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin. De asemenea, a vorbit de nevoia de asistenţă internaţională pentru Ucraina atât în ceea ce priveşte tehnica militară - în special aceea de apărare antiaeriană - cât şi în ceea ce priveşte reconstrucţia ţării sale. "Pentru ca acest război să fie câştigat, forţele ruse trebuie să fie înfrânte pe câmpul de luptă, iar ucrainenii deja au demonstrat că pot să facă acest lucru. Livrarea rapidă de ajutoare militare şi asistenţă este esenţială, pentru a încheia acest război", a subliniat ambasadorul Ucrainei la Bucureşti. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel