Zi istorică: Noua strategia de tineret a Uniunii Europene, adoptată

S-a adoptat o nouă Strategie de tineret a Uniunii Europene. Obiectivele sunt extrem de importante.

Consiliul Tineretului din România anunță faptul că ieri, 26 noiembrie 2018, în cadrul reuniunii Consiliului Uniunii Europene (formatul Educație, Tineret, Cultură și Sport), s-a adoptat noua Strategie de tineret a Uniunii Europene. Combaterea sărăciei, crearea de oportunități pentru tinerii din mediul rural și lupta împotriva manipulării și dezinformării sunt câteva dintre obiectivele pe care Uniunea Europeană își propune să le realizeze prin implementarea strategiei.

Deciziile pentru tineri, luate împreună cu tinerii

Strategia adoptată întărește rolul important pe care tinerii îl au în societatea europeană, prin trei direcții strategice – conectare, capacitare și implicare și urmărește realizarea a 11 Obiective Europene pentru Tineret, stabilite în urma unui proces european de consultare a acestora. Ne bucurăm că strategia pune tinerii în centrul creionării măsurilor concrete care vor fi asumate. Conform strategiei, acestea vor fi stabilite în urma unui proces de „Dialog al Uniunii Europene cu tinerii", care va implica tineri cu situații dintre cele mai diferite, din toate punctele de vedere, inclusiv tineri care nu ajung, de obicei, să fie consultați. Vor fi implicați, de asemenea, factorii de decizie, organizațiile neguvernamentale de/pentru tineret, experții, cercetătorii și alți actanți din societatea civilă care pot avea o contribuție semnificativă.

Coordonarea acestui dialog european se va face de către Comisia Europeană și ministerele cu atribuții în domeniul tineretului împreună cu organizațiile de tineret, în special cu structurile lor de reprezentare (Forumul European al Tineretului la nivel european și consiliile naționale de tineret la nivel național). Practic, implementarea strategiei de tineret a Uniunii Europene va fi unul dintre cele mai importante procese din lume care sunt realizate în co-management de autorități publice împreună cu organizații neguvernamentale.

Accent mai mare pe rezultate. Relevanță atât europeană, cât și națională și locală

Strategia adoptată aduce o serie de elemente de noutate față de cea anterioară, printre care instituirea unor planuri naționale de acțiune asociate strategiei, instrumente pentru o monitorizare mai clară a rezultatelor proceselor de consultare și (co)decizie, precum și fructificarea proceselor de consultare pentru îmbunătățirea participării tinerilor la procesele decizionale de nivel național și local. Pentru a atinge obiectivele ambițioase pe care și le propune, Uniunea Europeană își asumă prin această strategie creșterea impactului politicilor de tineret în toate sectoarele – astfel, factori de decizie responsabili de educație, agricultură, muncă, mediu, sănătate și alte domenii sunt așteptați să asculte vocea tinerilor și să lucreze împreună cu aceștia pentru a răspunde mai bine la nevoile lor.

România va da startul implementării noii strategii

România este primul stat care va coordona implementarea Strategiei Europene de Tineret în perioada în care va deține Președinția Consiliului Uniunii Europene. Trioul România-Finlanda-Croația va aborda domeniul de tineret prin perspectiva creării de oportunității pentru tineri. Țara noastră va avea un rol decisiv în a direcționa mai clar modul de desfășurare a dialogului UE cu tinerii și în facilitarea asumării unor indicatori clari care să ajute la monitorizarea implementării strategiei.

Cu ocazia reuniunii Consiliului Uniunii Europene, ministrul tineretului și sportului, Bogdan Constantin Matei, a declarat, printre altele: „(...) România consideră că acesta [n.r. noul dialog al Uniunii Europene cu tinerii] trebuie să fie dincolo de toate un proces mai reprezentativ și incluziv. Astfel, ne propunem să acceptăm inovația și să fim deschiși către orice noi metode care permit tinerilor din toate categoriile socio-economice să participe în procese de consultare sau decizionale (...)".

"Tinerii vor să contribuie și pot să contribuie la dezvoltarea comunităților locale"

„Vocea tinerilor români, așa cum a reieșit din consultările pe care le-am realizat în prima parte a anului, alături de alte organizații de tineret și de Ministerul Tineretului și Sportului, se regăsește în obiectivele pentru tineret ale Uniunii Europene și, implicit, în noua strategie de tineret. Am insistat foarte mult, de asemenea, ca Uniunea Europeană să se uite mai mult la cum sunt implementate rezultatele consultărilor și să susțină tinerii să fie își facă mai mult vocea auzită și la nivel național și local. Tinerii vor să contribuie și pot să contribuie la dezvoltarea comunităților locale, a statelor și a Uniunii Europene, însă dacă vrem să se implice e important ca ei să simtă că prin implicare pot într-adevăr să facă schimbări, să obțină rezultate, să își vadă preocupările reflectate în deciziile concrete care se iau. Strategia adoptată ne dă speranțe că acest lucru va fi posibil și suntem nerăbdători să începem să lucrăm pentru implementarea ei!", a declarat Mihai Dragoș, președintele Consiliului Tineretului din România.

"Adunăm rezultatele a trei ani de advocacy"

„Astăzi sărbătorim. Pentru noi, tinerii din Europa, este o zi în care adunăm rezultatele a trei ani de advocacy pentru oportunitățile și drepturile sectorului de tineret. Consiliul Tineretului din România a contribuit activ în procesul de redactare a Strategiei Europene de Tineret atât ca parte din grupul de expertiză pe strategii de tineret al Forumului European al Tineretului, structura de reprezentare a tinerilor din Europa, cât și prin contribuția adusă în cadrul procesul de dialog structurat ca parte a Grupului Național de Lucru pe Dialog Structurat și ca parte a Comitetului European de Coordonare a Dialogului UE cu Tinerii 2019 - 2020", a spus Patricia Couți, vicepreședinte al Consiliului Tineretului din România și coordonatoare a activității federației pe tema Strategiei de tineret a Uniunii Europene

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel