Wizz Air: Dispariția TAROM, o chestiune de timp

Jozsef Varadi, directorul general al Wizz Air crede că dispariția TAROM e doar o chestiune de timp. Wizz Air are de 5 ani un plan de acțiune pe care e gata să-l pună în aplicare în momentul în care TAROM va dispărea.

„Uitaţi-vă la TAROM. Piloţii poate că se simt mulţumiţi acolo pentru că fac parte dintr-un sindicat, dar cu tot respectul, este doar o chestiune de timp până când TAROM va dispărea de pe piaţă. TAROM este compania aeriană naţională de aici şi are o cotă de piaţă de doar 15%, iar Blue Air, Wizz Air sunt companii mai mari, iar Ryanair începe să devină o companie tot mai mare în România. Cu un sindicat poate câştigi pe termen foarte scurt, dar pierzi pe termen lung. Dar nu este o problemă doar în România, ci la nivel global. Noi credem că cea mai bună metodă este să ai un dialog deschis între management şi angajaţi”, a declarat Jozsef Varadi într-o conferinţă de presă la Bucureşti.

Wizz Air a devenit în 2011 cea mai mare companie aeriană pe plan local ca număr de pasageri transportaţi. În timp, ce Wizz Air a ajuns anul trecut la un număr de 6,8 milioane de pasageri transportaţi, TAROM nu a trecut de 3 milioane de pasageri, fiind depăşită în clasament chiar şi de Blue Air. În plus, Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa, vine tare din urmă și amenință podiumul. Pentru anul acesta, Wizz are programată o capacitate de 8,8 milioane de locuri, a anunțat Jozsef Varadi.

[citeste si]

Probleme grave la TAROM

Veștile proaste în legătură cu TAROM au dominat spațiul mediatic în ultimii ani, ceea ce i-a creat companiei o imagine negativă companiei. TAROM este plină de datorii, implicată în diverse povești neplăcute, ce vizează piese furate din hangare, sloturi orare de zbor cedate pe nimic și mai ales, un management defectuos, de cele mai multe ori cu experiență zero în administrație și aviație.

Conform unui raport recent al Corpului de control al premierului, furturile de la TAROM sunt la ordinea zilei. Anchetatorii susţin că au descoperit dispariţia a 330 de piese: de la motor auxiliar, la calculator de navigaţie, până la cel de presurizare a cabinei. Paguba oficială este de 34 milioane de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel