Vladimir Putin a dispărut brusc. Chirieac: Cine s-a gândit la acest lucru a fost genial - video

Vladimir Putin
Vladimir Putin

Vladimir Putin a susținut un discurs de câteva minute, după care a dispărut brusc din imaginile transmise aparent live de televiziunile ruse. 

Bogdan Chirieac a comentat acest subiect, în direct, la Realitatea Plus. Întrebat de ce crede că Vladimir Putin a fost întrerupt chiar în plină propagandă, ce spune această manifestare de pe stadion, analistul politic a spus că este vorba despre un semnal foarte puternic.

„Eu cred că Occidentul a vrut să dea un semnal. Sau Dumnezeu, nu știu cine a dat semnalul, că nu pot să spun cine a tăiat curentul acolo, semnalul fiind că Vladimir Putin este din alte vremuri, că nu controlează nimic, că nu este puternic. Acesta este mesajul. Când toată lumea stătea acolo să-l vadă pe Vladimir Putin defilând pe scenă în fața zeci de mii de ruși, s-a tăiat curentul. Ce înseamnă acest lucru? Că este un nimic. De fapt nu controlează nimic și totul este o prostie. Mesajul acesta, adică tăierea transmisiei, este foarte puternic. Cine s-a gândit la acest lucru a fost genial”, a spus Bogdan Chirieac, analist politic, la Realitatea Plus. 

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, a declarat ulterior că de vină a fost o „eroare a serverelor”

Vladimir Putin a ținut un discurs în fața celor 100 000 de ruși aduși pe stadion, transmis în direct la posturile de televiziune ale Kremlinului. Însă, către final, difuzarea discursului a fost întreruptă brusc și înlocuită cu muzică. 

VIDEO

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, a declarat ulterior că de vină a fost o „eroare a serverelor”.

Pe 18 martie, rușii sărbătoresc „Ziua reunificării Crimeei cu Rusia”, iar locuitorii multor orașe ale Rusiei participă la concerte, în timp ce în Crimeea este declarată zi liberă pentru bugetari.

La manifestația de pe stadionul Luzhniki din Moscova, care este de fapt una de susținere a războiului din Ucraina, a venit și Vladimir Putin, care a fost aclamat de mulțime.

Putin s-a adresat mulțimii și a salutat ceea ce el a numit încă de la început "operațiunea specială" din Ucraina, în timp ce oamenii agitau steaguri rusești.

Conform presei ruse, pe stadion sunt aproape 100.000 de oameni, iar alți circa 130.000 sunt în afara acestuia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel