Titi Aur, expert în conducere defensivă, a explicat în exclusivitate pentru DC NEWS dacă este nevoie ca şoferii din România să treacă pe cauciucurile de iarnă, având în vedere scăderile bruşte de temperatură din cele mai multe zone.
Conform meteorologilor, în zilele şi nopţile următoare se vor înregistra minime de până la 5 grade Celsius.
"Cel puțin până vineri, vom vorbi de o vreme deosebit de rece în multe zone, dar mai ales în nord-vest și centru, unde în următoarele 2 zile vor fi temperaturi maxime de 10 grade, ceea ce înseamnă că temperaturile vor fi și cu 10 grade mai mici față de mediile multianuale. O vreme deosebit de rece și la munte. În această dimineață a fost lapoviță la Bâlea, temperaturi a scăzut la -4 grade. Mâine așteptăm ca un sistem frontal să abordeze nord vest, iar aria precipitațiilor să fie în extindere, deși slabe cantitativ. La munte vor fi si ninsori sau chiar lapoviță. Mai ales în Carpatii Meridionali, la peste 1.700 metri, vor fi ninsori și lapoviță și așteptăm să se depună un strat de zăpadă pe creste, unde și vântul va avea rafale de 70 km/h. Vânt și în restul țării, dar mai slab, în est și sud și extremități de sud vest, rafale de 50 km", a declarat Mihai Huștiu, meteorolog ANM, la Digi24.
În contextul acestor scăderi de temperatură, l-am întrebat pe Titi Aur dacă este timpul ca şoferii să treacă la cauciucurile de iarnă pentru a evita accidentele, dar şi amenzile.
"Nu, nu se pune problema. În primul rând, ce trebuie să înţelegem când vorbim de gradele la care trebuie schimbate cauciucurile, vorbim de temperatura solului, nu a aerului. Pământul are o inerţie termică mare, ceea ce înseamnă că oricât de frig ar fi, solul nu ajunge atât de repede la temperatura aerului, nu se răceşte brusc. Faptul că doar într-o seară sau două e o temperatură mai mică, fie ea şi de 0 grade, nu punem cauciucurile de iarnă. Solul nu va ajunge la mai puţin de cele 6 grade Celsius, când e nevoie de cauciucurile de iarnă.
Toamna şi primăvara sunt multe perioade de alternanţă, când solul are o temperatură ce variază sub sau peste aceste 6 grade. Pentru un şofer educat, care înţelege mecanismul, este lucru ştiut că dacă maşina are anvelope de vară şi temperatura scade, e suficient să meargă mai încet, mai prudent, în acele ore, pentru că temperatura solului nu va scădea la fel de repede ca cea a aerului. Ideea este să nu mergem toată iarna cu anvelopele de vară sau vara cu cele de iarnă.
Doar la curse se întâmplă asta. Dacă mâine dimineaţă ar fi o competiţie, da, piloţii îşi vor pune pneurile adecvate pentru că au nevoie de performanţă atunci. Pe şosea normală, în trafic, nu facem asta în astfel de situaţii!", a explicat Titi Aur pentru DC NEWS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu