Tiberiu Nițu, despre dosarul Revoluției și deciziile CEDO

Procurorul general al României, Tiberiu Nițu, a declarat că dosarele Revoluției sunt în curs de soluționare la Secția Parchetelor Militare, subliniind că este nevoie de mult timp pentru a încheia o anchetă care vizează infracțiuni contra vieții. Nițu a precizat că CEDO dă soluții diferite la cauze similare și a exemplificat printr-o speță în care România a fost condamnată pentru că a redeschis un dosar după 9 ani de la data săvârșirii faptelor.

"Dosarele Revoluției sunt în curs de soluționare la secția Parchetelor Militare (...) Activitatea Secției Parchetelor Militare este coordonată de adjunctul Parchetuliui General care este un coleg extrem de bun, de competent. Activitatea este bine coordonată și oamenii sunt foarte buni", a spus Nițu, joi, la interviurile DC News Live. "E greu de anticipat un termen de finalizare", a punctat Tiberiu Nițu.

Procurorul general a trasat o paralelă între dosarul Revoluției și dosarul mineriadei. El a ținut să sublinieze maniera obiectivă în care CEDO ia decizii, arătând însă că soluțiile diferă în funcție de speță, chiar dacă uneori acestea par contrastante.

Tiberiu Nițu a spus că statul român a fost condamnat pentru că a redeschis o anchetă după 9 ani de zile de la data săvârșirii faptelor.

"Ieri s-a prezentat faptul că CEDO a condamnat statul român pentru încălcarea articolului 2, dreptul la viață, articolul 3, interzicerea torturii, articolul 6, dreptul la un proces echitabil în cauza privind mineriadele. Curtea a recomandat redeschiderea anchetei. Deci, în materia dosarelor Revoluției, după 25 de ani, opinia publică, întemeiat, pertinent, așteaptă o soluție finală; în materia mineriadelor așteaptă redeschiderea anchetei după aceeași 25 de ani. Tot CEDO, tot într-un caz împotriva României, a spus în felul următor: a condamnat statul român și a spus în felul următor: se încalcă principiul securității juridice în momentul în care procuratura redeschide o anchetă după 9 ani de zile de la data săvârșirii faptelor. CEDO a spus că nu este permis ca un om să aibă un statut incert timp de 9 ani de zile și să stea cu grija, că, oricând, într-un mod probabil arbitrariu, infirmă o soluție. Și de unde astăzi știi că nu mai ești într-o procedură judiciară, pentru 9 ani, vine un procuror care îi redeschide urmărirea penală. Și tot în cazul Nedelcu și Stoian împotriva României a condamnat statul român pentru că a redeschis o anchetă după 9 ani".

"Am avut situații la Parchetul General când am infirmat soluții de scoatere de sub urmărire penală după 6-7 ani pentru că n-am găsit autorul. Nu poți să interzici cuiva nu redeschide după 9 ani că încalci principiul securității juridice. Nu! Trebuie să le privești tot timpul în echilibru și trebuie să privești mereu principiul adevărului, care trebuie privit în echilibru cu principiul securității juridice. Nu infirmi o soluție în mod arbitrar, ca să îi creez o altei persoane că el și peste 15 ani ar putea fi urmărit penal", a continuat Nițu.

Tiberiu Nițu a arătat că CEDO a recomandat deschiderea dosarului Mineriadei, în timp ce opinia publică din România vrea soluționarea dosarului Revoluției.

"Lasă-mă să fac o anchetă efectivă, nu mă grăbi. Când vorbim despre infracțiuni contra vieții, nesoluționate, este foarte greu, dacă nu imposibil să spui am epuizat tot, am făcut tot, nu mai e nevoie de nimic, ca să finalizezi o cauză doar de dragul de a o finaliza", a mai arătat Tiberiu Nițu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel