”Ce este mai uşor de imaginat? Un Vladimir Putin declarând brusc sfârşitul războiului din Ucraina şi retragerea trupelor sale sau o Rusie fără Putin, care să-şi revizuiască politica, să pună capăt războiului şi să înceapă consolidarea unor relaţii cu Ucraina şi cu Occidentul pe o nouă bază paşnică?
Răspunsul este greu de dat. Războiul din Ucraina este, în bună măsură, rezultatul unei obsesii personale a lui Putin şi este puţin probabil ca el să accepte de bunăvoie să îi pună capăt. Ceea ce face valabilă cealaltă posibilitate: o Rusie fără Putin, sperând să devină o ţară paşnică, doritoare de o schimbare a puterii.
”S-ar putea ca succesorul lui Putin să fie chiar Putin”
Dar şi asta pare destul de improbabil. După şase luni de război, puterea lui Putin nu pare a fi cu nimic mai puţin solidă decât era în vremuri de pace. Procentele sprijinului faţă de el sunt mari, iar în Rusia nu există nici măcar un singur opozant a cărui voce să se poată face auzită. Dintre cei doi eventuali succesori ai săi - premierul Mihail Mişustin şi liderul opoziţiei, Alexei Navalnîi - primul rămâne credincios preşedintelui, iar celălalt este în închisoare. Pentru ca oricare dintre ei să ajungă la conducere, Putin va trebui să plece. Dar dacă nu cumva el îşi schimbă brusc atitudinea sau dacă nu intervine vreo intervenţie chirurgicală, el nu are să plece nicăieri. S-ar putea prea bine ca succesorul domnului Putin să fie chiar Putin” scrie jurnalistul Oleg Kashin, citat de Rador din The New York Times.
Corupția unește regimul lui Putin
”Este vorba despre o perspectivă sumbră, una pe care multora le-ar veni greu să o accepte. De ce niciun membru al elitei de la conducere, confruntat cu un preşedinte care duce ţara spre ruină şi care el însuşi este grav afectat de război, nu susţine îndepărtarea lui Putin? Unde sunt bravii tehnocraţi sau funcţionari care, în interesul clasei lor şi al propriei ţări, să pună la cale înlăturarea preşedintelui? Asemenea întrebări, apărute regulat în Occident, sunt mai degrabă nişte lamentări decât o bază de analiză. Dar răspunsul este uşor de găsit.
Ani în şir, criticii din Rusia şi cei din afara ei s-au bazat pe o temă majoră prin care să reunească opoziţia faţă de Putin: corupţia. Pentru început, abordarea şi-a croit un drum oarecare, mai ales în cazul lui Navalnîi, ale cărui videoclipuri bine făcute, ilustrând corupţia elitei aflate la guvernare - inclusiv a lui Putin - păreau să mai ştirbească din popularitatea preşedintelui.
Dar corupţia este tocmai cea menţine laolaltă întregul sistem, şi nicidecum catalizatorul care ar duce la prăbuşirea lui. Bazându-şi puterea pe hoţiile subordonaţilor săi, obiectivul lui Putin nu era nici pe departe acela de a le asigura lor confortul şi bunăstarea. Cel mai probabil, scopul a fost acela de a integra întreaga clasă conducătoare într-un sistem conspirativ de responsabilitate colectivă, asigurându-se astfel o solidaritate absolută. În asemenea condiţii de complicitate, nimeni nu ar putea ieşi din rând ca să-l înfrunte pe preşedinte” scrie jurnalistul.
”Mai exact, nu este întrutotul corect să spunem că acest sistem înseamnă doar corupţie. Corupţia presupune o abatere de la nişte reguli or, în Rusia lui Putin, regula este tocmai aceea stabilită de oficialii care trăiesc din bani de origine dubioasă. Dacă s-ar respecta litera legii, atunci, practic, orice ministru sau guvernator rus ar putea ajunge la închisoare. Practic însă, Putin a aplicat mereu legea într-un mod selectiv. De fiecare dată când vreunul dintre cei mai influenţi subalterni ai săi erau acuzaţi de corupţie, principala întrebare pe care şi-o puneau oamenii era legată de motivul politic ascuns al restării sale.
”Nu a fost acuzat de corupție, ci de crimă”
Acesta a fost şi cazul fostului ministru al Economiei, Alexei Uliukaiev, care a fost acuzat de luare de mită după ce s-a certat cu Igor Secin, influentul şef de la Rosneft, gigantul rusesc al gazelor, prieten cu Putin. La fel s-a întâmplat şi cu o serie de guvernatori, printre care Nikita Belîh, care pe vremuri conducea un important partid de opoziţie, şi Serghei Furgal, a cărui victorie în alegeri contravenea dorințelor Kremlinului şi care nu a fost acuzat de corupţie, ci de crimă.
Mai corect ar fi ca, în Rusia, termenul de corupţie să fie înlocuit prin incitare şi prin şantaj. Dacă eşti credincios şi dacă preşedintele e mulţumit de tine, atunci ai dreptul să furi, dar dacă nu îi eşti credincios, atunci vei fi aruncat în închisoare pentru furt. Nimic surprinzător în faptul că, în ultimele decenii, doar câteva persoane din anturajul lui Putin au îndrăznit să se pronunţe public împotriva sistemului. Teroarea este mereu mai convingătoare decât orice altceva.
Elitele supărate că nu mai au iahturi datorează bogăția tot Puterii
Războiul ar fi putut pune capăt unor asemenea calcule. Clasa conducătoare, care îşi datorează bogăţia poziţiei avute la putere, s-a trezit în faţa unei noi realităţi. Proprietăţile sale din Occident au fost fie confiscate, fie supuse unor sancţiuni - fără iahturi, fără vile, fără niciun refugiu. Pentru mulţi oficiali şi oligarhi apropiaţi guvernului, asta înseamnă năruirea tuturor planurilor lor de viaţă şi, în principiu, s-ar putea presupune că nici un grup de oameni din Rusia nu este mai nemulţumit de război decât apropiații lui Putin.
Dar există şi un şpil: ei au acceptat să devină agenţi politici tocmai în schimbul acelor iahturi şi vile. De acest fapt se leagă însuşi fundamentul intrigilor din sânul politicii ruse. Escapada militară a lui Putin a avut un impact devastator asupra traiului elitelor pe care el s-a bazat întotdeauna” mai notează jurnalistul.
Oleg Kashin continuă: ”Dar asta nu înseamnă că nemulţumirea lor nu a ieşit la lumină. Ministrul finanţelor, Anton Siluanov, a vorbit public despre dificultăţile întâmpinate în a se achita de atribuţiile inerente funcţiei în noile condiţii. În cursul unei întrevederi cu Putin, Alexei Kudrin, preşedintele comisiei de audit şi un apropiat al Kremlinului, a explicat că războiul a adus economia Rusiei într-un punct mort. Ba chiar şi Serghei Cemezov, şeful industriei militare a Rusiei, monopol de stat, a scris un articol despre imposibilitatea realizării planurilor lui Putin. Dar fără vreun sprijin politic, asemenea opinii nu i-au atras interesul - sau vreun pericol - lui Putin.
Dacă elita conducătoare nu e capabilă să-l înlăture pe Putin, atunci oare clasele de mijloc ar putea face asta? Dar şi în direcţia aceea, perspectiva este sumbră” scrie el, considerând soarta jurnalistei Marina Ovsiannikova emblematică: ”ea a fugit din ţară ca să scape de arestare, lăsându-şi familia la Moscova”.
Singura șansă reală de a schimba politica din Rusia
”Pe de altă parte, factorul care afectează serios puterea lui Putin de azi este armata ucraineană. Numai pierderile de pe front au şansa reală de a mai putea schimba situaţia politică din Rusia - după cum o dovedeşte prea bine istoria rusă. După înfrângerea suferită în Războiul din Crimeea din secolul al XVIII-lea, ţarul Alexandru II a fost silit să treacă la reforme radicale. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi atunci când Rusia a pierdut războiul cu Japonia din 1905, iar perestroika din Uniunea Sovietică s-a datorat în mare parte eşecului suferit în războiul din Afganistan. Dacă Ucraina va reuşi să provoace forţelor ruse pierderi grele, s-ar putea ivi un fenomen similar.
Şi totuşi, cu toate pagubele de până acum, o asemenea schimbare radicală pare încă departe. Deocamdată, acum, dar şi în viitorul apropiat, Putin - şi teama că, fără el, lucrurile s-ar înrăutăţi - este cel care guvernează Rusia” conchide jurnalistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.
