Super realizarea lui Grindeanu și Pistol: Achiziționarea de rovinietă online. Îți dai CNP-ul, numărul de telefon dar site-ul nu e securizat. Bulgarii ne fac de râs

Românii care merg la mare în Bulgaria observă că procesul de cumpărare a unei viniete este cu mult mai simplu și mai privat decât la noi.

Cum se procedează la noi

Să începem cu modul în care plătim taxa utilizării drumurilor publice la noi. CNAIR a transmis în 26 iunie 2022 un mail triumfalist în care explică cum poți obține rovinietă.

”Pentru a achiziționa rovinieta prin intermediul site-ului CNAIR aveți nevoie de conexiune la internet pentru a accesa adresa www.cnadnr.ro. Pe prima pagină, central, veți găsi secțiunea ROVINIETA marcată cu culoarea verde”, se arată în comunicatul companiei de drumuri.

Odată ce intri pe CNADNR.RO, o pagină web înghețată parcă în anul 2010, trebuie să mai dai câteva click-uri pe site pentru a fi redirecționat pe EROVINIETA.RO. Da, ați citit bine, nu poți cumpăra rovinietă de pe primul site! În plus, nu se vede nicăieri opțiunea de a schimba limba afișată, așa că le doresc mult noroc străinilor care-și bat capul să ne viziteze țara.

Să zicem că un străin, cu ajutorul traducerii din motorul de căutare, reușește să ajungă pe cel de-al doilea site. Ce-l întâmpină? Ei bine, utilizatorii trebuie să-și creeze cont cu următoarele detalii: email, parolă care să conțină cel puțin o literă mare, o cifră și un semn special, număr de telefon. Din nou, ați citit bine, ca să cumperi vinietă de la noi trebuie să-ți dai tot. La achiziționare trebuie să-ți dai până și CNP-ul și adresa pentru facturare!

În plus, pentru o simplă trecere de pod la Fetești/Cernavodă trebuie să-ți cauți seria șasiu prin notițe, prin mașină sau prin memorie. De ce menționez acest aspect? Ei bine, dacă plătești prin SMS nu trebuie decât numărul de înmatriculare...

Cum se procedează la bulgari

La bulgari cauți pe internet „vignetă Bulgaria” și primul site îți servește exact ce dorești. În limba română îți cere tipul autovehiculului, apoi îți cere perioada, numărul de înmatriculare. Prețurile sunt afișate direct în lei, iar datele de facturare sunt opționale! Exact, pot cumpăra în mare parte anonim vinietă la bulgari fără să-mi donez CNP, număr de telefon, serie de șasiu și ce mai rămâne din identitatea mea privată.

Ai băgat în coș, ai plătit, mai simplu de-atât nu se putea.

Avem și noi un proces simplu, dar nu este calea indicată de CNAIR

Și la noi se poate simplu, printr-un site aprobat de CNAIR, dar nu și promovat de CNAIR. Din fericire există întâietate în motorul de căutare pentru alte site-uri mai bune decât EROVINIETA.RO. Cu ajutorul unui VPN m-am dus rapid cu laptopul în Franța (adică Google mă percepe ca accesând internetul pe o adresă IP din altă țară) și am căutat: ”Romania vignette”.

Primele rezultate sunt în limba engleză sau în limba statului din care cauți, fiindcă oamenii care au creat astfel de site-uri s-au gândit la astfel de detalii care pot părea neimportante. CNAIR practic le lasă o pâine de mâncat în timp ce rulează un site după părerea mea depășit de situație.

Când bagi pe Google, din România, cuvântul „rovinietă”, te întâmpină creația de care pomenisem mai sus, adică CNADNR.RO. Uitați mai jos cum arată acest site... Nici măcar nu este securizat!

1. -imagine fara descriere- (vinieta_ro_47200700.jpg)

Astfel că primul meu instinct este să ies și să intru pe al doilea rezultat, care este roviniete.ro. Aici mi se permite să schimb limba, deși mi se cere adresă de facturare așa cum face și site-ul recomandat de CNAIR. Bulgarii au rezolvat-o din punctul acesta de vedere.

Trebuie să menționez că toate site-urile care apar ca vânzând roviniete trebuie să aibă și aprobarea CNAIR, iar unele au aprobare de 10-15 ani. E greu să te bagi acum cu site-ul tău propriu și personal și să încerci să faci ce fac alții de mulți, mulți ani doar de dragul digitalizării.

Nu e prima oară când birocrația își spune cuvântul cu vârf și îndesat la noi în România. Să cumperi vinietă e un proces în multipli pași, cu multiple site-uri care au costat bugetul țării să fie create și care au alternative mult mai bune în topul căutărilor pe Google. Așa că le urez mult succes străinilor care vor să ne viziteze dacă dau de erovinieta.ro și îmi pare rău cu adevărat de românii care își dau toate datele posibile și imposibile pentru a cumpăra o rovinietă în vremea digitalizării „lu’ pește”.

Puteți vedea aici aventura mea cu înmatricularea unei mașini în timp ce mi se schimba buletinul, o altă tragedie birocratică de pe la noi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel