Sfânta Parascheva. Zeci de mii de credincioși s-au dus în Iași, dar iată ce e în Sibiu

Foto cu caracter ilustrativ. Sursa: Facebook / Mănăstirea Sădinca - Înălțarea Sfintei Cruci
Foto cu caracter ilustrativ. Sursa: Facebook / Mănăstirea Sădinca - Înălțarea Sfintei Cruci

Sfânta Cuvioasă Parascheva este sărbătorită și în satul Sădinca, județul Sibiu. 

Unul dintre veşmintele Cuvioasei Parascheva de la Iaşi se află în Mănăstirea "Înălţarea Sfintei Cruci" din satul Sădinca (judeţul Sibiu), unde părintele stareţ, ieroschimonahul David Stoica, declară că enoriaşii au contribuit la aducerea hainelor sfinte aici.

"Cuvioasa Parascheva mi-a îndeplinit multe dorinţe. De câte ori mergeam la Cuvioasa Parascheva la Iaşi, aveam o realizare. Cuvioasa Parascheva este un exemplu de milostenie şi are o putere foarte, foarte mare pentru cei necăjiţi, care se roagă. Calendarul ortodox este plin numai de mărgăritare duhovniceşti, de sfinţi", a declarat joi, pentru Agerpres, ieroschimonahul David Stoica.

Unde se află racla Sfântă

Veşmântul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi este aşezat în Mănăstirea "Înălţarea Sfintei Cruci" din Sădinca, alături de epitrafirul părintelui ieromonah Arsenie Boca şi de mătăniile părintelui Lavrentie de la Mănăstirea Frăsinei din judeţul Vâlcea. La mănăstirea din Sădinca vin să se roage enoriaşi din toată ţara şi din străinătate.

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, în ziua de 14 octombrie, prilejuieşte la Iaşi un mare pelerinaj din toată ţara.

Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, în ziua de 14 octombrie, prilejuieşte la Iaşi un mare pelerinaj din toată ţara. Sfânta Parascheva, numită "cea Nouă", de la Iaşi, "a Moldovei luminătoare" şi lauda întregii Ortodoxii, s-a născut în satul Epivat din Tracia răsăriteană, nu departe de Constantinopol, pe la începutul secolului al Xl-lea, din părinţi binecredincioşi şi de bun neam, aşa cum arată părintele Ioanichie Bălan în "Patericul Românesc".

Pe la jumătatea secolului al XI-lea, la vârsta de 27 de ani, Cuvioasa Parascheva şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată aproape de malul mării. Mai târziu, în urma unor minuni la mormântul său, moaştele Cuvioasei Parascheva au fost găsite întregi în pământ şi au fost puse în biserica Sfinţilor Apostoli din satul Epivat, spre cinstire şi închinare.

Moaştele Preacuvioasei Parascheva au ajuns în Iaşi în anul 1641, la 13 iunie, şi au fost aşezate cu multă cinste în biserică atunci zidită, a Mănăstirii Sfinţilor Trei Ierarhi. Aici au stat până la 26 decembrie, 1888, când au fost scăpate prin minune de un incendiu. Apoi au fost transferate în noua Catedrală mitropolitană din Iaşi, unde se află şi astăzi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel