România, pe primul loc la accidente rutiere mortale în UE

Fotografie creată de Artyom Kulakov, de la Pexels
Fotografie creată de Artyom Kulakov, de la Pexels

România este în continuare pe primul loc în UE la accidente rutiere mortale, anunţă EUROSTAT.

Numărul persoanelor din Uniunea Europeană decedate în accidente rutiere a scăzut cu 217% în 2020, comparativ cu 2019, cea mai ridicată rată a deceselor în urma accidentelor rutiere fiind în România (85 de decese la un milion de locuitori), arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Comparativ cu populaţia fiecărui stat membru UE, cea mai scăzută rată a deceselor cauzate în 2020 de accidentele rutiere s-a observat în Suedia (20 de decese la un milion de locuitori), Malta (23), Danemarca (27), Spania (29), Irlanda şi Ţările de Jos (ambele cu 30), iar cea mai ridicată rată s-a înregistrat în România (85 de decese la un milion de locuitori), Letonia (73), Bulgaria (67) şi Polonia (66).

În 2020, numărul total al persoanelor din Uniunea Europeană care au murit în accidente rutiere s-a situat la 18.786, din care 44% erau ocupanţii vehiculelor, 19% pietoni, 16% motociclişti, 10% biciclişti şi 11% alte categorii (inclusiv vehicule utilitare şi vehicule grele de marfă, autobuze şi autocare, mopede şi alter vehicule).

Deşi în ultimii zece ani s-a înregistrat o tendinţă descrescătoare a numărului persoanelor din Uniunea Europeană decedate în accidente rutiere, scăderea semnificativă din 2020 este determinată în mare parte de impactul restricţiilor impuse în timpul pandemiei asupra transportului de pasageri.

În 2020, au fost în total 42 de decese la un milion de locuitori pe ansamblu UE, scrie Agerpres. 

Pedeapsă pentru cei care fac accidente rutiere. Școlile de conducere defensivă te ajută să nu devii ucigaș la volan

În cadrul unui interviu de la DC News, Gabor Sandor, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a venit cu explicații referitoare la conștientizarea de către șoferi a riscurilor la care sunt supuși din cauza unei conduite necorespunzătoare în trafic. În acest sens, jurnalistul Val Vâlcu a dat exemplul cursurilor de conducere defensivă:

„A mai fost o propunere ca cei care greșesc în trafic să fie din nou trimiși la școală, în școlile de conducere defensivă. Chiar se vede că funcționează aceste cursuri de conducere defensivă și cei care le-au urmat au o rată de incidență a accidentelor mult mai mică.“ CITEŞTE MAI MULTE AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel