România, dorită în Schengen de Franţa: Aşteaptă de aproape un deceniu. Trebuie să adere

România, tot mai aproape de Schengen. Bode: Ar fi o urmare firească a acţiunilor de până acum
România, tot mai aproape de Schengen. Bode: Ar fi o urmare firească a acţiunilor de până acum

Secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene, Clement Beaune, a afirmat în timpul unei vizite oficiale la Bucureşti că aderarea României la spaţiul Schengen trebuie să aibă loc cât mai curând, dar şi că extinderea Schengen va fi unul dintre obiectivele Franţei, cât va avea preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. 

„În ceea ce priveşte Schengen, ştiu că vorbim de un punct sensibil şi important pentru România, de mai mulţi ani, pentru că, de aproape de un deceniu, România aşteaptă aderarea la Schengen. Trebuie să adere. Nu ştiu să vă spun exact când. Cred sincer că s-a adâncit criza din domeniul migraţiei, chiar în timpul (pandemiei - n.r.) de COVID, când am avut restricţii la frontiere. Dacă o ţară e serioasă, iar România este serioasă în ceea ce priveşte apărarea frontierelor, este un atu al Schengen, pentru că astfel controlează mai bine frontierele Europei”, a spus oficialul francez, potrivit Agerpres.

Extinderea Schengen, o prioritate 

 

„Ce aducem noi în preşedinţia franceză (a Consiliului UE - n.r.) este o abordare globală, dar poate nu vom încheia în preşedinţia franceză, nu putem spune calendarul exact. În acelaşi timp avem extinderea Schengen şi reforme, pentru că nu avem destulă guvernanţă, mijloace de protejare a frontierelor în acest context, un angajament în ceea ce înseamnă protejarea frontierelor comune ale Uniunii Europene”, a adăugat el.

Beaune a dat exemplul situaţiei actuale din Lituania şi Polonia.

„Belarus atacă frontierele externe. Vorbim de o cooperare Schengen - Uniunea Europeană. Trebuie să apărăm şi să arătăm concret că ne apărăm frontierele externe. Deci cred că extinderea şi consolidarea vor fi simultane. De asemenea, au existat teorii, dacă avem nevoie de un nou Schengen, dacă să ne extindem înainte. Eu cred că lucrurile acestea trebuie făcute simultan şi încercăm să facem asta în cadrul preşedinţiei franceze”, a mai spus oficialul francez.

Beaune nu e primul oficial care cere România în Schengen 

Andrej Babis, premierul Cehiei, a cerut şi el primirea Bulgariei şi României în Schengen, în contextul valului de migranţi. 

"Majoritatea migranţilor sosesc pe mare, aşadar este absurd ca ţări precum Bulgaria şi Croaţia, care controlează coastele europene ale Mării Negre şi, respectiv, ale Mării Adriatice, să nu facă parte din Schengen, consideră Andrej Babis. Să acceptăm Bulgaria, România, Serbia (ţară nemembră a UE n.red) şi Croaţia în spaţiul Schengen; să avem o strategie clară faţă de Balcanii occidentali şi să apărăm Europa împotriva migraţiilor ilegale la frontierele sale externe", a îndemnat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel