România a primit cel mai mare număr de solicitanţi de azil din istorie

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

În perioada de pandemie, România a primit cel mai mare număr de solicitanţi de azil din istorie. Cei mai mulţi copii care ajung din ţări ca Afganistan, Siria şi Irak sunt singuri, lipsiţi de familie.

În pofida restricţiilor de circulaţie impuse în context pandemic, România a înregistrat în 2020 cel mai mare număr de cereri de azil din ultimii 30 de ani - 6.156 de cereri, dintre care 1.551 pentru copii, anunță Salvați Copiii. Totodată, se remarcă o creştere semnificativă a numărului minorilor care ajung aici fără familie - 969, ceea ce reprezintă 62% din total. Tendinţa a continuat şi în primele luni ale lui 2021, în perioada ianuarie-iunie fiind depuse 5.119 cereri de azil, în 1.511 dintre cazuri fiind vorba despre copii, 875 dintre aceştia fiind neînsoţiţi.

Principalele ţări de provenienţă ale persoanelor solicitante de azil în România sunt Afganistan, Siria, Bangladesh, Irak, Iran, Somalia, Pakistan, Yemen şi Eritrea. În ceea ce priveşte cauzele dislocării din ţara natală, acestea sunt în cele mai multe cazuri cele care ţin de conflictele armate, de discriminare religioasă şi de vulnerabilităţile socio-economice.

Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România, a atras atenţia asupra vulnerabilităţilor din centrele pentru refugiaţi, pe fondul înrăutăţirii situaţiei în Afganistan.

"Copiii prinşi în teatrele de război sunt într-o situaţie dramatică. În ultima lună, odată cu retragerea forţelor aliate din Afganistan, sute de copii din Afganistan au fost nevoiţi să îşi abandoneze casa şi, în multe cazuri, familia, şi să fugă din calea violenţelor. E nevoie de o intensificare a serviciilor sociale în centrele de refugiaţi, şi aşa încărcate, iar pandemia pune probleme suplimentare".

Servicii oferite de Salvaţi Copiii pentru migranţi

În perioada ianuarie-iunie 2021, Salvaţi Copiii a acordat o atenţie deosebită furnizării de servicii directe copiilor, părinţilor şi adulţilor vulnerabili solicitanţi de azil sau beneficiari ai protecţiei internaţionale.

Activităţile Organizaţiei Salvaţi Copiii s-au desfăşurat în Centrele Regionale de Proceduri şi Cazare pentru Solicitanţii de Azil din Bucureşti, Galaţi, Rădăuţi, Şomcuta Mare şi Timişoara, aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări. Au fost desfăşurate activităţi de asistenţă socială, cu accent pe acordarea de suport material pentru acoperirea nevoilor de bază, consiliere socială şi informare. De asemenea, a fost oferit sprijin educaţional pentru copii, în vederea asigurării accesului echitabil la educaţie. Au fost distribuite pachete cu materiale educaţionale şi recreative pentru copii, precum şi pachete cu produse sanitare, îmbrăcăminte şi alimente.

Astfel, Organizaţia Salvaţi Copiii a oferit servicii educaţionale şi sociale pentru 594 de copii (dintre care 302 minori neînsoţiţi) şi pentru 434 de adulţi solicitanţi de azil şi beneficiari ai protecţiei internaţionale. Dintre aceştia, 379 de copii şi 318 de adulţi au beneficiat de sprijin material (alimente, haine, medicamente, igienico-sanitare, tablete), 546 de copii şi 434 de adulţi au beneficiat de consiliere informaţională, 145 de copii au beneficiat de servicii educaţionale şi activităţi recreative, iar 208 de copii şi 54 de adulţi au primit asistenţă în vederea accesării serviciilor sociale (consiliere, acompaniere, depunere dosare sociale, alocaţii, acte stare civilă, dosare de handicap etc.).

Proiect pentru incluziunea socială



În urma activităţii de pe teren şi a vulnerabilităţilor constatate, proiectul "Incluziunea socială a migranţilor prin implicarea comunităţilor locale", care se derulează în perioada aprilie 2021-septembrie 2022, va asigura o intervenţie integrată la nivelul celor cinci centre de refugiaţi din România (Bucureşti, Galaţi, Rădăuţi, Şomcuta Mare şi Timişoara).

Proiectul vizează 600 de refugiaţi şi solicitanţi de azil din cele cinci centre de proceduri şi cazare, grup insuficient deservit, care se confruntă cu injustiţia socială, accesul redus la informaţii privind drepturile lor şi servicii sociale neadaptate. Dintre aceştia, 200 sunt copii refugiaţi şi solicitanţi de azil, iar 400 adulţi, inclusiv părinţi ai copiilor vulnerabili, care au nevoie de sprijin în vederea integrării lor în societatea românească.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel