Regia Autonomă de Tranport Bucureşti (RATB) vrea să introducă linii de transport şi pe timp de noapte. Propunerea se regăseşte în proiectul de buget pe acest an, iar dacă acesta va fi aprobat de municipalitate, bucureştenii vor putea circula cu mijloacele de transport în comun din acest an. Măsura nu se va aplica şi la metrou însă, conducerea considerând că nu ar fi eicientă.
RATB a solicitat deja achiziţionarea mai multor autobuze de mică capacitate care ar urma să asigure transportul pe timp de noapte, informează 365.ro. “Am proiectat deja programul de transport pe timp de noapte. Va fi o linie de tramvai care va străbate Capitala circular şi 20 de linii radiale pentru autobuze, care pleacă din centru, zona cea mai intens populată către periferie”, a declarat Adrian Criţ, director general RATB. Perioada de timp la care vor opri autobuzele în staţii va fi însă mult mai mare decât cea din programul de zi. Potrivit directorului RATB, autobuzele vor opri în staţii din oră în oră.
“Numărul călătorilor va fi mai mic şi atunci trebuie să limităm consumul. De aceea vom şi opta pentru autobuze de mică capacitate”, a mai spus directorul RATB. Concretizarea planului RATB depinde însă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti care va trebui să aprobe bugetul Regiei pe acest an. “Să vedem ce se întâmplă cu bugetul şi promit că, dacă îmi permit, anul acesta dăm drumul la transportul pe timp de noapte”, a spus Adrian Criţ.
Udrişte: Circulaţia metrourilor pe timp de noapte nu ar rezolva vreo problemă pentru bucureşteniBucureştenii nu vor beneficia prea curând şi de transport subteran pe timp de noapte. Conducerea Metrorex susţine că nu ar fi o măsură eficientă. “Nu se poate. N-ar fi deloc eficient pentru noi, pe de o parte pentru că noaptea ar circula mai mult gol trenul decât cu oameni în el. Prima condiție este însă aceea că se fac revizii și verificări, reparații la instalațiile din tunel de la ora 12 la 4 dimineața”, a motivat Gheorghe Udriște, directorul general al Metrorex SA care a adăugat că exploatarea metrourilor pe timpul nopții ar presupune costuri de trei ori mai mari decât cele actuale. „În al doilea rând, circulația metrourilor noaptea nu ar rezolva vreo problemă pentru bucureșteni pentru că atinge doar câteva zone, respectiv cartierele Balta Albă, Militari, Berceni, Pipera, Gara de Nord. Eu l-aș duce pe om până la Eroii Revoluției, dar dacă el trebuie să ajungă în Ferentari, metroul nu-l ajută cu nimic. Opțiunea mea este către mijloacele de suprafață și nici aici toate, nu troleibuzele, nu tramvaiele, ci doar autobuzele. Cea mai bună soluție ar fi RATB să-și facă o rețea de noapte, așa cum a existat, cu mijloace de mai mică capacitate”, a opinat Udriște.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu