Proiect POIM. Mii de clujeni vor avea acces la apă potabilă

Peste 16.500 locuitori din zona de sud a județului Cluj vor avea acces la apă potabilă de calitate datorită proiectului aprobat astăzi de CE pentru dezvoltarea infrastructurii de apă și canalizare în regiunea Turda – Câmpia -Turzii.

Finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare, proiectul are o valoare de 155 milioane euro – 110 mil. fonduri europene și 45 cofinanțare națională.

Acesta va asigura accesul la servicii de apă și canalizare în 13 localități din județul Cluj, reunite în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apa Văii Arieșului, astfel: Aiton, Călărași, Câmpia Turzii, Ciurila, Luna, Mihai Viteazu, Petreştii de Jos, Ploscoş, Sănduleşti, Tureni, Turda, Tritenii de Jos și Viișoara. 14.000 locuințe vor fi racordate la sistemul de canalizare.

Proiectul prevede reabilitarea a 104 km rețea transport apă și extinderea actualei rețele cu alți 250 km conducte. Sistemul de canalizare va fi și acesta reabilitat pe o lungime de rețea de 48 km și extins cu 130 noi km. Vor fi construite în plus 48 noi stații de pompare și vor fi adăugate alte două stații de tratare a apelor uzate.

Proiectul va fi implementat până la sfârșitul anului 2023 și va contribui la menținerea unui mediu mai curat, ce va asigura protejarea sănătății populației și va preveni, în viitor, deversările de apă uzată din rețeaua de distribuție și stocare.

Reamintim că pentru perioada 2014 – 2020 România beneficiază de o alocare de peste 22 miliarde euro prin Politica de Coeziune, din care peste 9 miliarde aferente Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), gestionat de Ministerul Fondurilor Europene.

Parte a Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest, zona Turda – Câmpia-Turzii a mai beneficiat de finanțare europeană, în perioada 2007 – 2013, pentru alte două proiecte – Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată din regiunea Turda – Câmpia Turzii, cofinanțat cu peste 63 milioane euro și Investiții și dotări pentru îmbunătățirea capacității de operare a Companiei de Apă Arieș Turda, cu o alocare de peste 4,8 milioane.

Rezultatele proiectului aprobat astăzi:

Investițiile în alimentarea cu apă și canalizare

– aducțiune 131 km noi și 30 km reabilitați;

– 2 surse subterane reabilitate;

– 13 puțuri reabilitate;

– 4 stații de tratare;

– 2 stații de clorinare;

– 121 km noi rețele de distribuție apă potabilă și 74 km reabilitați;

– 5 noi rezervoare de înmagazinare și 3 reabilitate;

– 24 stații noi de pompare și una reabilitată.

Investițiile în colectarea și tratarea apei uzate

– 2 stații de epurare extinse;

– 1 stație de epurare extinsă printr-o stație de compostare nămol;

– 48 stații de pompare și 3 reabilitate;

– 13.6 km conductă colectoare nouă;

– 13,7 km conducte noi de refulare;

– 117 km noi rețea canalizare și 48 km reabilitați;

– creșterea ratei de conectare la sistemele centralizate de alimentare cu apă de la 84% la 99%;

– creșterea ratei de colectare și epurare a apei uzate de la 66% la 93% în aria de operare și, respectiv, la 100 % în aglomerările de peste 2.000 locuitori echivalenți.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel