Profesorii sunt suspectați de nebunie.
Claudiu Târziu, lider al formațiunii conservatoare ACT și membru al Parlamentului European, condamnă inițiativa Guvernului de a impune controale psihiatrice obligatorii pentru cadrele didactice, considerând-o o măsură nedreaptă, abuzivă și umilitoare pentru întreaga breaslă a profesorilor.
„Profesorii sunt astăzi tratați nu ca formatori ai noilor generații, ci ca potențiali suspecți. Este o abordare revoltătoare și periculoasă, care subminează însăși autoritatea morală a dascălului în societate.”
Potrivit prevederilor propuse, accesul în sistemul de învățământ și menținerea în funcție devin condiționate de obținerea unui aviz psihiatric. Mai mult, cadrele didactice deja active pot fi supuse unor reevaluări periodice, inclusiv la cererea conducerii unității de învățământ, iar refuzul poate fi considerat abatere disciplinară gravă.
„Nu vorbim despre sprijin oferit la nevoie, ci despre instituirea unui mecanism de control și suspiciune generalizată. Este o diferență fundamentală între grijă și stigmatizare.”
Claudiu Târziu subliniază că această măsură vine după ani în care profesorii au fost ignorați, subfinanțați și forțați să protesteze pentru drepturi elementare.
„După ce au fost plătiți prost, după ce au fost ignorați și scoși în stradă, profesorii sunt acum supuși unei noi forme de umilință. Li se pune sub semnul întrebării echilibrul psihic, fără o justificare reală, fără respect pentru misiunea lor.”
Într-o intervenție video anterioara, Claudiu Târziu a solicitat în mod explicit:
• retragerea imediată a ordinului ; (ORDIN nr. 55/3.335/2026)
oprirea acestui demers abuziv;
• declanșarea unei anchete interne pentru identificarea responsabililor.
„Un ordin de ministru nu apare din senin. Este rezultatul muncii aparatului tehnic și al unor decizii politice. Trebuie să știm cine a redactat acest act și cine și-a asumat promovarea lui.”
Totodată, liderul conservator Claudiu Târziu atrage atenția că există informații potrivit cărora inițiativa ar fi fost pregătită de fostul ministru Daniel David, aspect care trebuie clarificat public.
Claudiu Târziu avertizează că transformarea unei profesii într-un potențial „dosar psihiatric” creează un precedent grav:
„Când introduci suspiciunea ca normă, distrugi încrederea. Când umilești profesorul, afectezi direct elevul și viitorul societății. Cine va mai dori să devină profesor într-un sistem în care, înainte de a fi respectat, ești suspectat?”
Claudiu Târziu face un apel public către guvernanți:
„Reveniți-vă în fire, cât nu este prea târziu. Opriți această măsură profund greșită și redați demnitatea dascălilor români. Fără respect pentru profesori, nu există viitor pentru această națiune.”
Articolul 1
(1) Înscrierea la concursul pentru ocuparea unei funcţii didactice, didactice auxiliare sau administrative, precum şi a unei funcţii de conducere, de îndrumare şi control în învăţământul preuniversitar este condiţionată de prezentarea certificatului medical emis de medicul specialist de medicina muncii.
(2) Emiterea certificatului medical prevăzut la alin. (1) se realizează în baza avizului medicului specialist psihiatru, a adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie şi a consultaţiei specifice de medicina muncii, care include anamneza medicală, anamneza profesională şi examen clinic.
Articolul 2
Se aprobă modelul de certificat medical eliberat de medicul specialist de medicina muncii, necesar pentru înscrierea la concursul pentru ocuparea unei funcţii didactice, didactice auxiliare sau administrative, precum şi a unei funcţii de conducere, de îndrumare şi control în învăţământul preuniversitar, prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articol plătit de Grupul ECR din Parlamentul European
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Cei care au conceput , avizat si aprobat acest ordin trebuie sa fie primii care sa fie examinati psihiatric , in frunte cu ministrul ! Cred ca acestia nu sunt in stare sa faca diferenta dintre psihologie si psihiatrie .
Dupa examinarea lor probabil ca ordinul in cauza va fi retras .
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
de Anca Murgoci