Unde s-a pierdut educația? Prof. univ. dr. Sorin Ivan, răspuns

Autor: Anca Murgoci

Despre acest subiect, a scris pe larg prof. univ. dr. Sorin Ivan.

Educația este, fără îndoială, o temă de preocupare pentru o parte importantă a societății. Un subiect de discuție, nu neapărat un proces larg asumat ca necesitate a propriei formări. Depinde de generație, categorie, grup, individ. În paranteză, funcționează la nivel extins mentalitatea că, odată obținută diploma și începută cursa după job-uri, afacerile cu educația personală s-au încheiat… În general, discuția despre educație se concentrează pe instrucție, predare-învățare, manuale, simulări, examene, note.

Iar aici foarte mulți se pricep, inclusiv la chestiuni de complexitate și finețe, precum planuri-cadru, programe școlare, strategii, metode, evaluare etc. Foarte mulți experți pe metru pătrat (cum observam într-un alt text)… Astfel că lucrurile ar trebui să meargă strună cu școala, ceea ce nu e cazul… Rezultă deseori o vorbărie fără cap și coadă, în mass-media și la diverse evenimente (cu mulți experți și multe poze), în care se pronunță care cum poate, prin prisma poziției și a intereselor implicate… Reiterând o idee (https://tribunainvatamantului.ro/urgenta-pentru-reforma-reala-o-dezbatere-calificata-despre-educatie/), dezbaterea ar trebui să se poarte într-un for al specialiștilor, un cadru transpartinic, guvernat doar de interesul educației, un fel de think-tank de elită, în care să se cristalizeze o viziune și un proiect pe termen lung, cu obiective strategice și un orizont de atins, asumate și continuate dincolo de schimbările politice. Utopie? Așa pare, deocamdată…

Așadar, discuția publică despre școală se referă în special la instrucție, cu elementele esențiale ale acesteia. Dar învățământul nu înseamnă numai instrucție, ci și educație, cele două elemente structurând universul complex al formării. Educație morală, spirituală, religioasă, civică, socială, juridică, democratică, educație pentru viață etc., un cadru al edificării și dezvoltării personalității umane. Este un proces de mare importanță și complexitate, care începe din familie („cei șapte ani de-acasă”) și continuă de-a lungul școlarității și, de fapt, toată viața.

Se desfășoară în baza principiilor și valorilor etice, a respectului, politeții, bunului-simț, toleranței, egalității, nediscriminării, a respectării drepturilor și libertăților fiecărui individ, a identității și diferențelor. Familia este mediul în care copilul primește învățăturile esențiale care îl vor forma ca om. Dar, să nu uităm, nu toți copiii au această șansă. Există părinți care nu dau doi bani pe astfel de lucruri, există medii degradate sau „emancipate” în care se promovează altfel de „valori” și abordări, există mame singure, copii abandonați, drame sociale… Școala continuă procesul din familie sau îl ia pe cont propriu cu scopul fundamental de a-l forma pe copil, de a-l aduce la valorile definitorii pentru om ca ființă morală și socială, care fac conviețuirea posibilă, ne pun în comuniune și formează societatea.  

Privind realist, în raport cu instrucția, educația pare să treacă în plan secund. Evident că menirea școlii este să-i învețe, să-i orienteze pe elevi în universul nesfârșit al cunoașterii. Dar, în acest proces, trebuie acordată atenție și educației, formării morale în toată complexitatea ei. Școala nu doar instruiește elevi care să știe să rezolve probleme și să interpreteze texte (deși există probleme serioase și aici – vezi analfabetismul funcțional), să aibă noțiuni și cunoștințe din toate domeniile, ci formează, în același timp, oameni și cetățeni. Chiar dacă pare anacronic, este adevărat. Ca societatea să aibă coerență și un sens al evoluției, să nu alunece spre extreme și extremisme, să aspire către un stadiu superior al civilizației, trebuie să împărtășească, prin cei care o compun, un set de principii și valori fundamentale. Altfel se transformă în haos. Societatea românească resimte din plin nevoia de educație la nivel de individ și în ansamblu. O Românie Educată, așa cum ne-o dorim (și cum își propusese un proiect omonim), se edifică atât prin instrucție, cât și prin educație. Prin urmare, școala trebuie să recupereze tema educației ca pe o prioritate, alături de instrucție, și să-și intensifice demersurile formative. Cadru curricular există, materii și manuale există, profesori, de asemenea… Colaborarea cu familia (cu excepția situațiilor speciale) este esențială. Știm cu toții că prioritară este învățarea, cu materie de predat, teme și proiecte, că totul se desfășoară sub presiunea simulărilor și examenelor, dar educația trebuie să rămână o temă de interes major. Care nu subminează și nu substituie instrucția, ci-i creează un cadru moral și spiritual, propice creșterii intelectuale și umane.

Citiți continuarea pe Tribunaînvățământului - https://tribunainvatamantului.ro/educatie-si-instructie-recuperarea-educatiei-in-scoala/