Negociatorii americani și iranieni au ajuns la un acord, însă președintele Donald Trump a cerut timp de gândire.
Negociatorii americani și iranieni au ajuns la un acord cu privire la un memorandum de înțelegere de 60 de zile, cu scopul de a prelungi încetarea focului și a lansa negocieri despre programul nuclear al Iranului, însă președintele Donald Trump nu și-a dat încă aprobarea finală, au transmis doi oficiali americani pentru publicația americană Axios, dar și o sursă regională din cadrul eforturile de mediere.
Cel mai important pas diplomatic de la începerea războiului ar reprezenta semnarea memorandumului, însă un acord final care să abordeze solicitările lui Donald Trump privind programul nuclear al Iranului ar necesita în continuare negocieri dure.
Oficialii americani au afirmat că termenii acordului au fost hotărâți în mare parte de marți, dar ambele părți aveau încă nevoie de aprobare de la vârf. Oficialii americani au afirmat că iranienii au revenit apoi și au transmis că au aprobările necesare, fiind pregătiți să semneze. Iranul nu a confirmat acest fapt. Negociatorii americani i-au transmis lui Donald Trump despre detaliile acordului final, însă acesta nu l-a semnat imediat, mai arată sursa citată.
Președintele le-a transmis mediatorilor că vrea câteva zile pentru a se gândi, a declarat un oficial american.
Oficialii americani au declarat că memorandumul de 60 de zile va menționa că navigația prin strâmtoarea Ormuz va fi „nerestricționată”. Un oficial american a spus că acest lucru înseamnă absența taxelor, a hărțuirilor și că Iranul va trebui să îndepărteze toate minele din strâmtoarea Ormuz în termen de 30 de zile.
De asemenea, blocada navală a SUA va fi ridicată, însă acest lucru se va întâmpla proporțional cu reluarea transportului comercial, a mai spus un oficial american.
Memorandumul include angajamentul Iranului de a nu face o armă nucleară, au notat oficialii. Totodată, documentul va menționa că primul subiect care va fi negociat în termenul 60 de zile este modul de eliminare a uraniului înalt îmbogățit al Iranului.
Totodată, Statele Unite se vor angaja să vorbească despre ridicarea sancțiunilor și deblocarea fondurilor iraniene înghețate, ca parte a negocierilor. Memorandumul va cuprinde și discuții cu privire la un mecanism care să ajute Iranul să primească ajutor umanitar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci