€ 5.2393
|
$ 4.4990
|
Curs valutar: € 5.2393
|
$ 4.4990
 

Instanța blochează planul ministrului Transporturilor: Transferul a 5 proiecte de infrastructură de 10 miliarde € a fost oprit

radu miruta guvern gov.ro Radu Miruță, ministrul Apărării Naționale și ministrul interimar al Transporturilor și Infrastructurii. Sursa foto: gov.ro

Curtea de Apel București a suspendat ordinul Ministerului Transporturilor prin care cinci proiecte majore de infrastructură, în valoare de aproximativ 10 miliarde de euro, urmau să fie transferate de la CNAIR la CNIR.

Curtea de Apel București a dat câștig de cauză Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), acceptând solicitarea de suspendare a ordinului prin care se încerca mutarea unor proiecte majore către CNIR. Practic, judecătorii au pus pe pauză implementarea măsurii, cel puțin până la judecarea pe fond a dosarului.

Hotărârea vine în urma unei acțiuni depuse de CNAIR, structură care a contestat decizia ministerială și a cerut revocarea ei completă.

Transferul a 5 proiecte de infrastructură de 10 miliarde € – ce prevedea ordinul

Miza disputei o reprezintă un ordin semnat de ministrul Radu Miruță, prin care cinci proiecte de infrastructură urmau să fie transferate de la CNAIR către CNIR într-un interval de 15 zile. Valoarea totală a acestora este estimată la aproximativ 10 miliarde de euro.

Proiectele vizate sunt:

Drumul Expres Arad–Oradea
Autostrada București–Alexandria
Secțiunea Făgăraș–Brașov a Autostrăzii Sibiu–Brașov
Alternativa Techirghiol
Podul Giurgiu–Ruse II

În paralel, ministrul a transmis și o adresă oficială către conducerea CNAIR, prin care solicita semnarea protocoalelor de predare-primire. Conducerea a refuzat și a cerut anularea ordinului, invocând lipsa consultării și posibila incapacitate administrativă a CNIR de a gestiona simultan proiecte de asemenea amploare.

Între timp, Ministerul Transporturilor a trimis și Corpul de Control la CNAIR, ceea ce a amplificat tensiunile instituționale.

La finalul procedurii de la Curtea de Apel, instanța a motivat decizia astfel:

„Solutia pe scurt: Admite cererea de suspendare. Suspendă executarea Ordinului Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii nr. 475/05.05.2026 şi a actelor subsecvente acestuia până la pronunţarea instanţei de fond. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii, cererea urmând a se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 27.05.2026”

În esență, instanța blochează planul ministrului Transporturilor, iar transferul a 5 proiecte de infrastructură rămâne suspendat, cu impact direct asupra unor investiții de amploare în infrastructura rutieră, evaluată la circa 10 miliarde €, conform Știri pe surse.

CITEȘTE ȘI: Radu Miruță a trimis astăzi Corpul de control la CNAIR
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close