Vladimir Putin a promulgat luni o lege care șterge datoriile financiare ale recruților care s-au angajat să lupte pe frontul din Ucraina, cel mai recent exemplu al stimulentelor Kremlinului pentru recrutarea de militari.
De peste patru ani, Rusia oferă salarii atractive și beneficii sociale persoanelor care se alătură ofensivei sale din Ucraina, lansată în februarie 2022.
Noua lege prevede anularea datoriilor până la suma de 10 milioane de ruble (circa 120.000 de euro) pentru cei care au semnat un contract cu armata începând cu 1 mai 2026 și în cazul cărora erau deja deschise proceduri de recuperare a acestor datorii, relatează AFP.
Aceasta lege prevede, de asemenea, o posibilă anulare a datoriilor soțului/soției persoanei care semnează contractul cu armata.
Potrivit noului text de lege, contractul trebuie semnat pentru o perioadă minimă de un an și prevede participarea la 'operațiunea militară specială', termenul folosit de Kremlin pentru a descrie ofensiva din Ucraina.
Economia rusă este afectată de costurile războiului din Ucraina, nevoile forțelor armate având prioritate față de cele ale altor sectoare.
Kremlinul se străduiește, de asemenea, să ofere o ascensiune socială militarilor care se întorc de pe front, oferindu-le locuri de muncă importante în Rusia. (Agerpres)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci