Curtea de Apel Pitești precizează că prevederile din noua lege a salarizării vor provoca o serie de anomalii, precum încadrări diferite ale persoanelor în funcţie de data promovării sau recrutării în funcţii publice astfel încât se va ajunge la situaţii în care ca efect al promovării în grade sau trepte de vechime drepturile salariale să scadă.
Judecătorii de la Curtea de Apel Pitești avertizează că proiectul de lege privind salarizarea personalului bugetar ar putea genera „anomalii grave” în sistemul public, inclusiv scăderi de venituri în urma promovărilor și diferențe majore de tratament între categorii profesionale aflate în situații similare.
„Judecătorii Curţii de apel Piteşti atrag atenţia public asupra consecinţelor catastrofale ale proiectului de lege de salarizare, în condiţiile expuse public de ministrul interimar al muncii din guvernul demis al României:
Drepturile salariale restante sunt recunoscute tuturor categoriilor profesionale (profesori, medici, poliţişti funcţionari publici, etc), şi sumele datorate de statul român sunt consecinţa incapacităţii factorilor de decizie de a edicta norme clare şi lipsite de echivoc, dar şi iniţiativelor individuale greu de înţeles prin care s-au realizat tot felul de excepţii preferenţiale unor anumite categorii profesionale, discriminând altele.
CITEȘTE ȘI - EXCLUSIV Legea salarizării: Dumitru Costin (BNS) arată care vor fi categoriile profesionale nemulțumite
Neplata unilaterală a acestor drepturi obţinute de cetăţeni potrivit legii a determinat acumularea unor sume care reprezintă expresia neasumării puterii executive, iar nu a exercitării de către cetăţeni a drepturilor lor recunoscute de lege şi de reglementările internaţionale.
Judecătorii Curţii de apel Piteşti resping strategia asumată făţiş la nivel politic de demonizare continuă a magistraţilor pentru a acoperi incapacitatea puterii executive de îmbunătățire a nivelului de trai al societăţii şi atrag atenţia public că nu mai sunt dispuşi să accepte atitudini iresponsabile şi umilitoare, fără fundament, din partea celorlalte puteri”, transmit judecătorii Curții de Apel Pitești.
Reamintim că ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a prezentat luni, într-o conferință de presă, proiectul legii salarizării unitare. El a precizat că salarizarea va fi influențată de performanța în muncă, iar numărul de sporuri va fi scăzut cu mai bine de jumătate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci