Judecătorul Alin Bodnar critică noul proiect al legii salarizării, expus astăzi de ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru.
”Orice reducere a remumerației magistraților poate fi făcută doar în contextul unor reduceri generale a salariilor funcționarilor publici, ceea ce nu este cazul în noua lege a salarizării, conform căruia multe salarii sunt majorate substanțial” scrie judecătorul Alin Bodnar, pe un grup de Facebook.
Magistratul este soțul Biancăi-Teodora Firezar, adusă special de către Ilie Bolojan, de la Oradea, când se afla la Palatul Cotroceni.
Judecătorul afirmă că potrivit CJUE, nivelul remunerației judecătorilor trebuie să fie suficient de ridicat, în contextul socio-economic, pentru a le oferi magistraților independență economică certă, de natură să îi protejeze împotriva riscului de eventuale intervenții sau presiuni exterioare care le-ar putea dăuna neutralității deciziilor pe care trebuie să le ia.
Alin Bodnar mai notează că un magistrat cu grad de tribunal 12 ani vechime va ajunge la un total de 23.567 brut și un net de 13.787 lei, mai mic față de cel de 15.554 lei net de acum.
”Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit prin Hotărârea din 7 februarie 2019, Escribano Vindel, C 49/18, punctele 70, 71 și 73, că nivelul remunerației judecătorilor trebuie să fie suficient de ridicat, având în vedere contextul socio-economic al statului membru în cauză, pentru a le conferi acestora o independență economică certă, de natură să îi protejeze împotriva riscului ca eventuale intervenții sau presiuni exterioare să poată dăuna neutralității deciziilor pe care trebuie să le ia. Exemplu grad de tribunal 12 ani vechime. 4.85*4100=19.885 lei. Care se majorează cu 7.5% la gradația 1, cu 5% la gradația 2 și cu încă 5% la gradația 3. Iese un total de 23.567 lei brut și un net de 13.787 lei fata de 15.554 lei net acum”, scrie judecătorul Bodnar, conform unei capturi foto publicate de Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci