€ 5.2488
|
$ 4.5231
|
Curs valutar: € 5.2488
|
$ 4.5231
 

O nouă specie de caracatiță, descoperită în apropierea Insulelor Galapagos / foto
Autor: Elena Aurel

caracatita Sursa foto: https://www.magnific.com/, @francisco75

Cercetătorii au identificat o nouă specie de caracatiță în apele adânci din apropierea arhipelagului Galapagos.

Cercetătorii au descoperit o nouă specie de caracatiţă în adâncurile apelor din apropierea arhipelagului Galapagos, potrivit unei cercetări publicare recent, informează luni DPA şi Agerpres. 

Microeledone galapagensis, o micuţă caracatiţă albastră, a fost observată pentru prima dată în timpul unei expediţii din 2015, destinate explorării fundul oceanului din apropierea Insulei Darwin, aflată la marginea nordică a Arhipelagului Galapagos.

Cercetătorii au consemnat entuziasmaţi primele impresii în documentele misiunii: Este micuţă! şi E albastră!. În timpul expediţiei, alte două specimene au fost observate, iar un exemplar femelă a fost colectat la o adâncime de 1.773 de metri, potrivit Field Museum din Chicago.

Imediat am ştiut că e vorba despre ceva foarte special, a spus Janet Voight, din cadrul Field Museum, autoarea principală a studiului care descrie noua specie. N-am văzut niciodată ceva asemănător.

VEZI ȘI:  Scandal uriaș de abuz asupra copiilor în Franța. Angajați din școli, investigați pentru violență și agresiuni sexuale

Aproape niciun pământean nu are şansa să le vadă

Studiul, publicat în revista Zootaxa, descrie animalul ca fiind mic, îndesat, cu braţe scurte, cu câteva ventuze şi lamele brahiale şi cu pielea fină.

Sunt nişte caracatiţe care trăiesc la adâncimi mari şi aproape niciun pământean nu are şansa să le vadă. Sunt norocoasă că am avut norocul să le studiez, a spus Voight. Dacă am lua întreg uscatul şi l-am pune laolaltă, tot nu am acoperi Oceanul Pacific. Oceanele sunt extrem de mari şi există multe lucruri care n-au fost explorate încă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close