Românii care au plecat la începutul anilor 2000 în Italia încep acum să emigreze din nou. Aceştia lasă în urmă Italia pentru alte ţări europene, iar motivele sunt similare celor care i-au făcut să emigreze din România.
Dezvăluirea a fost făcută de Vasile Galoi, român stabilit îN italia, în emisiunea Diaspora în Direct.
"Eu, la începuturile mele când am venit aici în Italia, de fapt am venit în sudul Italiei, în Sicilia, la Palermo. Prima mea experiență de candidat a fost în 2017 tot în Palermo. Atunci, la Evidența Populației (Anagrafe), cu acte în regulă, eram undeva la 7.500 de conaționali români, ca mai târziu, la nici cinci ani după, să rămânem undeva la 3.500. Deci și aici e la fel: au emigrat pentru că salariile au rămas aceleași, utilitățile s-au mărit, chiriile s-au mărit și ele, viața s-a scumpit. Salariul mediu e undeva la 1.500-1.600 de euro aici", a declarat Vasile Galoi.
Vasile Galoi a spus şi care sunt noile destinaţii ale românilor care au decis să lase Italia în urmă.
"La începutul anilor 2020, înainte de pandemie, mulți au migrat către Anglia, Marea Britanie. Acum merg către Germania, pentru că Germania încă se mai menține un pic. Nici Anglia nu mai e ce a fost, și de acolo au început să plece oameni. Spre exemplu, fiul meu cel mai mic, care are 25 de ani, când noi ne-am mutat de la Palermo încoace, el a plecat în Anglia. După patru ani s-a întors acasă.
Multe cerințe, niște condiții puse absurd, pe care așa le vedem noi — poate conducerea de acolo le vede ca pe ceva normal, fiecare națiune are dreptul de a-și face legislația în modul în care i se pare mai corect, eu așa o văd. O parte din probleme erau legate de faptul că nu se mai găseau locuri de muncă, iar unde se găseau, aveau anumite cerințe pe care poate el, ca tânăr de 25 de ani, nu le îndeplinea. Și a fost un pic și dorul de familie, că nu e ușor să faci sărbătorile singur. Dorul de familie atunci se vede, de sărbători, când îți lipsește familia. Ca și nouă, tuturor, ne lipsește familia și ne lipsesc tradițiile. Chiar dacă ne-am integrat destul de bine aici unde suntem, familia și țara ne lipsesc", a mai explicat românul care candidează la consiliul local Vinzaglio, din regiunea italiană Piemonte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
In orice tara ai emigra,totdeauna vei avea ,,prioritate,,la licurile de munca la care localnicii nu se ,,inghesuie,,iar la cele bine platite nu vei avea aproape nici o sansa sa fii acceptat. Acum in Romania,,se poate vedea aceiasi situatie cu cei ce vin din afara UE,fiindca romanii nu se ,,inghesuie,,la locuri de munca in Horeca,constructii,livrari la domiciliu.e.t.c.
Bafta dle..
Nu doar a cauta un El Dorado da rezultate mai trebuie investit intr-o cariera profesionala, deci in educatie care costa e adevarat si trebuie si timp si sustinere familiala.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
de Anca Murgoci