€ 5.2488
|
$ 4.5231
|
Curs valutar: € 5.2488
|
$ 4.5231
 

Tânăr de 18 ani, mort în accident. Alți doi, de 18 și 19 ani, au scăpat cu viață
Autor: Iulia Horovei

accident mort tanar isu suceava Sursa foto: ISU Suceava

Un tânăr de doar 18 ani a murit într-un accident rutier, duminică, într-o localitate din județul Suceava, în timp ce alte două victime, în vârstă de 18 și 19 ani, au scăpat cu viață.

Un tânăr în vârstă de 18 ani a murit, iar alţi doi au fost răniţi într-un accident rutier produs, duminică, pe raza localităţii Râşca din comuna Moldoviţa, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Mașina s-a izbit de un gard

Potrivit oficialilor ISU Suceava, un autoturism a lovit un gard şi apoi s-a oprit pe partea carosabilă.

„La faţa locului au fost identificate trei victime, cu vârste cuprinse între 18 şi 19 ani. La faţa locului au intervenit pompierii militari din cadrul Secţiei de Pompieri Câmpulung Moldovenesc cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2, cu sprijinul a două ambulanţe SAJ.

Din nefericire, după aplicarea manevrelor de resuscitare, un tânăr în vârstă de 18 ani a fost declarat decedat”, au precizat reprezentanţii ISU Suceava.

Dintre ceilalţi doi tineri, unul în vârstă de 19 ani a fost transportat la spital pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate, iar celălalt tânăr, în vârstă de 18 ani, a fost monitorizat şi ulterior a refuzat transportul la o unitate spitalicească, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close