Ministerul Apărării Naţionale a informat că sistemul de supraveghere radar a detectat, la ora 4:39, ţinte aeriene în proximitatea localităţilor Chilia şi Ismail.
„Sistemele de apărare antiaeriană au fost trecute în stare de alertă; un elicopter IAR 330 Puma SOCAT a fost pregătit pentru decolare. Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din nordul judeţului Tulcea, un mesaj RO-ALERT fiind transmis la ora 4:41. Nu au fost raportate pătrunderi neautorizate în spaţiul naţional sau cazuri de impact cu solul al vreunui vehicul aerian. Alerta aeriană a încetat la ora 5:07", a precizat Ministerul Apărării Naţionale, într-un comunicat de presă.
În mesajul de alertă extremă tulcenii au fost informaţi cu privire la faptul că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi au fost îndemnaţi să se protejeze.
„Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori", se preciza în mesajul transmis de autorităţi.
MApN a menţionat că informează în timp real structurile aliate cu privire la astfel de evenimente şi menţine permanent legătura cu acestea.

