Momente de groază la bordul unei curse Ryanair din Grecia spre Germania.
Un geam spart în timpul zborului a stârnit panică la bordul unei aeronave a companiei Ryanair care efectua vineri o cursă din oraşul grecesc Salonic către Memmingen, în Germania. În urma incidentului, aeronava a revenit pe aeroportul de plecare, la scurt timp după decolare, transmite agenţia de presă DPA.
Un pasager a declarat pentru DPA că s-a auzit o bubuitură puternică în timpul zborului, după care geamul unui hublou s-a spart.
Pasagerul aflat cel mai aproape de geam a fost rănit. "Capul şi umerii îi ieşeau prin hubloul spart", a declarat un alt martor ocular pentru postul de televiziune elen ERT. Ceilalţi pasageri ar fi reuşit să-l tragă înapoi în interior.
Înregistrările video postate pe reţelele sociale arată măştile de oxigen căzute de urgenţă în cabină, iar martorii oculari au relatat că pasagerii ţipau speriaţi.
Pilotul a întrerupt zborul spre oraşul Memmingen din sudul Germaniei şi a întors aeronava, care a aterizat pe Aeroportul din Salonic. Zborul de întoarcere după incident ar fi durat aproximativ 20 de minute.
Pasagerul rănit, originar din Serbia, a fost transportat de serviciile de urgenţă la un spital din Salonic, conform ERT.
Nici Ryanair, nici autorităţile competente nu au emis imediat o declaraţie oficială cu privire la acest incident, notează DPA.
Potrivit ERT, în acest caz a fost demarată o anchetă.
Ryanair a reacţionat
"Un zbor Ryanair de la Salonic la Memmingen de vineri dimineață (10 iulie) s-a întors la Salonic la scurt timp după decolare, după ce geamul unui pasager s-a mișcat în timpul zborului. Aeronava a aterizat normal, iar pasagerii s-au întors în terminal. Un pasager a solicitat și a primit asistență medicală la sol, în Salonic. Pentru a minimiza orice întârziere, a fost organizată o aeronavă de înlocuire pentru a transporta pasagerii la Memmingen, care a decolat din Salonic la ora locală 9:53 în această dimineață.”, a transmis compania aeriană.
???? Σκηνές πανικού σε πρωινή πτήση της Ryanair από το αεροδρόμιο «Μακεδονία» της Θεσσαλονίκης με προορισμό το Μόναχο, όταν, ενώ ήταν στον αέρα, έσπασε παράθυρο του αεροσκάφους.
✈️ Λίγο μετά την απογείωση ακούστηκε δυνατός θόρυβος, έσπασε παράθυρο και ο επιβάτης που καθόταν στο… pic.twitter.com/HcFxVQjBuw— iefimerida (@iefimerida) July 10, 2026

