Cele mai citite

Alertă în Gara de Nord din Timișoara: Un automotor a luat foc

Elena Aurel Autor: Elena Aurel
accident ambulanta 112
Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Un automotor aflat în Gara de Nord din Timișoara a fost cuprins de flăcări sâmbătă dimineață, în jurul orei 10:50. Pompierii au ajuns rapid la fața locului pentru a lichida incendiul și a preveni extinderea acestuia.

Intervenția a fost asigurată de echipaje ale Detașamentului 2 Pompieri Timișoara, care au acționat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, alături de un echipaj SMURD.

„Sâmbătă, 11.07.2026, în jurul orei 10:50, am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un automotor, în Timișoara, la Gara de Nord.

A fost alertat Detașamentul 2 Pompieri Timișoara și la locul evenimentului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.

La sosirea pompierilor la locul evenimentului, incendiul se manifesta cu degajări de fum la un automotor staționat (care circulă pe ruta Timișoara Nord-Cruceni), la nivelul compartimentului motor.

Nu se înregistrează victime.

Incendiul este localizat.

Se acționează pentru lichidare”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.

VEZI ȘI: Vești bune privind Autostrada Moldovei: Lucrările avansează, iar CNAIR urmărește deschiderea a 397 km până la sfârșitul anului

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close