Cele mai citite

Reguli noi pentru trotinetele electrice în Capitală, la ce să se aștepte bucureștenii: Verdictul lui Titi Aur / video

trotineta_66748400
Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/, @ freepik

Titi Aur, specialist în conducere defensivă, a vorbit despre noul regulament privind trotinetele electrice din Capitală.

Primăria Municipiului București a anunțat un nou regulament, care e pus în dezbatere publică și care, cel mai probabil, va deveni realitate în Capitală. Proiectul, iniţiat de viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, stabileşte că utilizatorii trebuie să aibă cel puţin 18 ani, iar operatorii sunt obligaţi să verifice vârsta acestora la fiecare utilizare prin intermediul platformei sau aplicaţiei proprii, relatează Agerpres.

Regulamentul prevede că, acolo unde există piste pentru biciclete, trotinetele electrice trebuie să circule exclusiv pe acestea. În lipsa pistelor, circulaţia este permisă doar pe drumurile unde viteza maximă admisă este de 50 km/h. Trotinetele trebuie să fie echipate cu un sistem de frânare funcţional, dispozitive GPS pentru localizare, mijloace de iluminare, elemente reflectorizante şi sistem de avertizare sonoră.

CITEȘTE ȘI                -               Regulile pe care trebuie să le respecți atunci când mergi cu bicicleta sau trotineta prin București, dacă nu vrei amendă

Circulaţia pe timp de noapte este interzisă dacă aceste echipamente nu sunt funcţionale. Parcarea trotinetelor se va efectua suficient de departe de maşinile staţionate, astfel încât în cazul unor fenomene meteorologice extreme căderea acestora să nu poată afecta maşinile respective.

Operatorii au obligaţia de a utiliza sisteme GPS şi tehnologii de geofencing care să permită limitarea vitezei, restricţionarea circulaţiei, dezactivarea temporară a vehiculelor şi/sau semnalizarea zonelor în care lăsarea ori staţionarea trotinetelor electrice este interzisă. Proiectul interzice transportul a mai mult de o persoană pe o trotinetă electrică, iar deplasarea în grup este permisă doar într-un singur şir. Utilizatorii trebuie să aibă asupra lor actul de identitate şi nu au voie să depăşească autovehiculele aflate în mers. De asemenea, este interzisă conducerea trotinetelor sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor interzise.

CITEȘTE ȘI              -             Andrei Trandaş, consilier local în Sectorul 2, lovit pe trotuar de trotinetă. A ajuns la spital, a dat declaraţie la Poliţie, dar nu a mers mai departe. Iată de ce

Titi Aur: Când vii doar cu restricții și nu transmiți mesajul educațional, nu e complet

Subiectul a fost comentat, la emisiunea DC Conducem, la DC News, de Titi Aur. Specialistul în conducere defensivă consideră că regulile sunt insuficiente atâta vreme cât nu există și o educație în ceea ce privește riscurile pe care le presupune transportul cu trotineta electrică.

„Acum e o întărire a regulilor care erau deja. Nu aș putea spune că e rău, dar problema e că nu văd niciodată, în nicio măsură, ceva despre educație. Dacă la toată povestea asta mai venea și capitolul că, în București, educația rutieră trebuia să se facă o dată pe an, de exemplu, obligatoriu în toate școlile, și în care e obligatoriu ca cinci minute din ora aia să fie despre trotineta electrică, puteam să o văd ca pe un pachet complet. Dar când vii doar cu restricții și nu transmiți mesajul educațional, nu e complet.

Eu cred că educația și coerciția trebuie să lucreze împreună. Dacă nu educi, nu transmiți mesajul și vii doar cu măsuri de restricție, fie tensionezi foarte mult, fie îi faci pe unii să facă la negru tot felul de lucruri. Trebuie educați tinerii, dar trebuie educați și părinții și toată societatea în general, astfel încât să înțeleagă ce se întâmplă cu trotineta electrică. Altfel, nu va avea efectul maxim și vor fi doar niște restricții. Nu există acel organism care să coordoneze și să gândească din toate punctele de vedere.

În principiu, măsurile nu sunt rele, par a fi logice, dar trebuie și educație“, a precizat, la DC Conducem, Titi Aur, specialist în conducere defensivă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii (4)

Adrian   •   13 Iulie 2026   •   06:46

Când iei niște hotărâri fără sa pui în balanta consecințele,acum,se numește analfabetism functional!Noi pe vremuri îi spuneam tâmpenie,idioțenie,cretinism sau ineptie!!!

cristian   •   13 Iulie 2026   •   06:38

Cred ca circulatia trotinetelor trebuie interzisa complet sau daca chiar nu putem fara ele sa fie un mic examen, un atestat si o proba practica altfel constituie un pericol imens pentru ei si ceilalti participanti la trafic. Cu masuri din astea pe care nu le va urmari nimeni nu se va rezolva nimic. Primarii nu vor sa riste nimic indiferent de pret.

Ted   •   13 Iulie 2026   •   04:49

Dar au fost introduse/promovate de TFL-isti si USR-isti, care nu au reguli.

Tann Costin   •   12 Iulie 2026   •   12:35

In principiu (nu sunt sigur daca mai exista aceste mențiuni/prevederi in noul Regulament al Circulației rutiere) circulația trotinetelor electrice ar trebui complet interzisa pe drumurile publice, atât timp cât conducătorii lor nu dispun de un permis de conducere adecvat. Conform Regulamentului, circulația autovehiculelor pe drumurile publice este condiționată de deținerea unui astfel de permis de conducere. Conform definiției, un autovehicul este un vehicul care se deplasează pe baza unui mijloc propriu de propulsie. Trotinetele electrice și alte vehicule asemănătoare sunt autovehicule, conform definiției, iar utilizarea lor, pe cale de consecință, ar trebui condiționată de deținerea unui permis de conducere. Simplu...

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close