Alergiile respiratorii și virozele au simptome asemănătoare, motiv pentru care foarte mulți oameni le confundă.
Prof. dr. Codruț Sarafoleanu, medic primar ORL, a vorbit despre diferențele dintre alergii și viroze respiratorii și a explicat că alergia se manifestă prin nas înfundat, secreții apoase, mâncărimi și strănuturi, în timp ce virozele se caracterizează prin stare generală proastă, dureri de gât, febră și congestie nazală mai intensă.
„Încă este sezonul virozelor. Cum facem diferența între o răceală, o viroză și o alergie?”, a întrebat jurnalistul Val Vâlcu.
„Alergia se manifestă cu acele patru simptome princeps: nas înfundat, secreție apoasă abundentă, mâncărimi de nas și salve de strănuturi. Prin comparație, virozele sunt cu usturimi de nas, cu o stare generală mai proastă, uneori cu nas înfundat mult mai puternic și care nu cedează atât de bine la decongestionante nazale. Ele se pot asocia și cu dureri de gât, uneori cu febră destul de importantă, și atunci contextul este evident în favoarea unei viroze respiratorii sau unei alergii.
Aș mai menționa că un pacient alergic în plină evoluție de sezon, care evident nu se tratează sau se neglijează, cu siguranță poate avea un tip de viroză respiratorie mult mai gravă, cu o simptomatologie mai zgomotoasă și cu o perioadă de recuperare puțin mai lentă decât în mod obișnuit”, a spus prof. dr. Codruț Sarafoleanu.
Potrivit profesorului, foarte mulți pacienți se autodiagnostichează cu rinită alergică fără a se testa. Acesta a explicat că diagnosticul corect se stabilește doar prin testare alergologică.
„În general, pacienții au tendința să se autodiagnosticheze și aici aș vrea să trag un semnal de alarmă. Mulți pacienți vin și ne spun: „Sigur am o rinită alergică”, dar nu s-au testat.
Aș vrea să fac această precizare: nu există diagnostic corect de rinită alergică fără o testare alergologică. Există teste cutanate care sunt foarte bune și foarte uzuale în cabinetele de alergologie, dar mai nou există și varianta testelor sanguine, așa-numitele imunoglobuline specifice pentru alergenii respiratori”, a spus prof. dr. Codruț Sarafoleanu.
De asemenea, profesorul a explicat că unele alergii pot avea manifestări respiratorii declanșate de reacții încrucișate între alergeni din alimente și cei din aer, cum sunt polenul și mucegaiurile.
„Mai există un tip interesant de alergii care se manifestă respirator. Se numesc cross-reactivitate, niște reacții încrucișate care vin de la alimente, dar se manifestă în zona respiratorie. Menționez celebrul exemplu al alergiilor la polen, care nu sunt atât de manifestate dacă pacientul nu este în preajma polenurilor, dar dacă mănâncă miere poate să sesizeze niște simptome respiratorii prin aceste alergii încrucișate.
Același exemplu se poate da cu alergia la mucegaiuri. Dacă mănâncă brânză franțuzească, care evident are niște mucegaiuri, pot apărea aceste reacții de tip alergic respirator. Mesajul este pentru testarea alergologică foarte corectă pentru a putea ști exact ce anume trebuie să tratăm.
Viroza se poate diagnostica la camerele de gardă prin niște teste uzuale care acoperă un spectru de virusuri respiratorii uzuale. Mă refer aici la SARS-CoV-2, la virusurile gripale și la virusul sincițial respirator, care a avut tot felul de conotații de gravitate și de remanență simptomatică foarte multă vreme după finalizarea virozei”, a spus prof. dr. Codruț Sarafoleanu la emisiunea „Academia de Sănătate”, de la DC News și DC Medical.
Video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci