Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de vânt, valabilă pe parcursul zilei de joi în Moldova, nord-estul Munteniei şi sudul Banatului.
În zilele următoare, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în special în jumătatea de est a ţării, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20...30 l/mp şi izolat de peste 40...50 l/mp.
Mai multe detalii privitoare la starea vremii în următoarele zile a dat Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, într-o intervenție telefonică la Realitatea Plus.
„Este sezonul specific acestor manifestări meteorologice (n.r. furtunilor) în contextul în care, prin tradiție, luna mai este cea mai bogată lună a anului în precipitații a primăverii. Vom mai avea astfel de episoade atâta timp cât este în vigoare informarea meteorologică, până sâmbătă. Vorbim de averse torențiale, însoțite de descărcări electrice, izolat căderi de grindină și cantități de apă de 20-30 l/mp, la nivel local 40-50 l/mp, dar și intensificări ale vântului, cu rafale de 45-55 km/h. Vântul va bate mai puternic în special în aria avertizată de cod galben. Astăzi, în Moldova, în NE-ul Munteniei și sudul Banatului, iar mâine în Moldova și NE-ul Munteniei. Rafalele vor ajunge la 65 km/h.
Dacă până la finalul acestei săptămâni, temperaturile maxime, cu mici variații, vor fi cuprinse între 20 și 25-26 de grade, cu 21-24 de grade Celsius în Capitală, de duminică vom consemna valori în creștere. Sâmbătă vom consemna 21-28 de grade Celsius, iar duminică și luni vom avea deja valori de până la 30 de grade Celsius“, a spus, la Realitatea Plus, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci