€ 5.0987
|
$ 4.3229
|
Curs valutar: € 5.0987
|
$ 4.3229
 

Vreme caldă, astăzi și mâine. Alina Șerban (ANM) anunță temperaturi de până 24 de grade. De săptămâna viitoare, insă, vin ninsorile

imagini cu un copac inflorit, primavara Meteorologul ANM a explicat cum va fi vremea în următoarea perioadă. Sursa foto: Agerpres

Alina Șerban, meteorolog ANM, a explicat cum va fi vremea astăzi, dar și în zilele următoare.

Astăzi vom avea vreme caldă în mare parte a țării, la fel și mâine, dar de săptămâna viitoare vreme se răcește accentuat, a anunțat Alina Șerban, meteorolog ANM. Mai mult decât atât, vor reveni ninsorile, la munte.

VEZI ȘI: ANM: Informare meteorologică de ploi torențiale, grindină și vânt puternic

"Să începem cu partea bună, aș spune. Astăzi vom avea o vreme caldă pentru această perioadă, cu temperaturi maxime de 20 și peste 20 de grade, 23-24 de grade în partea de vest și de sud a teritoriului pentru că în partea de est vorbim în continuare de intensificări ale vântului. De altfel, acolo este în vigoare o atenționare meteorologică de Cod Galben pentru vânt, care va avea viteze între 55-65 de kilometri pe oră, în cea mai mare parte a Moldovei, în Dobrogea, jumătatea estică a Munteniei, iar în zona Carpaților de Curbură rafalele vor fi de 70-80 de kilometri pe oră. În consecință, și senzația de rece va fi ușor amplificată.

În celelalte regiuni, vântul la prezenta intensificări, dar cu viteze mult mai mici și pe arii mai restrânse, însă după-amiază și spre seară, de interes vor fi dezvoltările noroase care vor aduce ploi în partea de sud și de est a țării. În regiunile sudice însă ne așteptăm să avem averse și descărcări electrice, izolat chiar căderi de grindină.

Cum va fi vremea mâine, 19 aprilie

Mâine, temperaturile vor fi chiar mai ridicate decât astăzi, și vremea mult mai frumoasă, doar pe arii restrânse se vor semnala ploi, tot în partea de sud și de est a teritoriului, foarte slabe cantitativ, nu mai vorbim de intensitate atmosferică și nici de intensificări ale vântului. Temperaturile se vor situa între 17-18 și 24-25 de grade, din nou cele mai ridicate valori în partea de vest și de sud a teritoriului.

Cum va fi vremea săptămâna viitoare

Într-adevăr, săptămâna viitoare vorbim de o schimbare în aspectul vremii, destul de semnificativă aș spune. Temperaturile vor scădea treptat, dar față de astăzi, de mâine vom avea variații de peste 10 grade, astfel încât la mijlocul săptămânii viitoare ne așteptăm ca temperturile maxime să nu mai depășească valori de 13-14 grade.

Mai mult decât atât, vor apărea și precipitațiile. Se vor semnala cam pe tot parcursul săptămânii, vor determina și cantități mai importante. Și, în condițiile în care vorbim despre o răcire, în zonele montane vor fi din nou preciptații sub formă de lapoviță și ninsoare", a declarat Alina Șerban la Antena 3 CNN.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Închide
În plină criză economică și petrolieră, PSD ar trebui să iasă de la guvernare?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close